Cine este parlamentarul care a câştigat prietenia premierului Chinei

Cine este parlamentarul care a câştigat
prietenia premierului Chinei

Premierul Chinei, Li Keqiang FOTO Reuters

Premierul chinez Li Keqiang a precizat, în plenul Parlamentului, că preşedintele Senatului, Crin Antonescu, i-a promis „o surpriză“ la finalul vizitei sale în România: întâlnirea cu un vechi prieten.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Vrem ca prietenia chino-română să se continue din generaţie în generaţie. In urmă cu peste 20 de ani, când am vizitat România, eram tânăr. Aici mi-am făcut mulţi prieteni români. Domnul Antonescu mi-a spus astăzi că diseară doreşte să îmi facă o surpriză : întâlnirea cu un prieten vechi, care acum este senator“, a precizat demnitarul, dar fără a-i rosti şi numele.

Parlamentarii l-au indicat, la scurt timp, pe senatorul social-democrat Florea Voinea ca fiind surpriza pe care Antonescu i-a pregătit-o premierului chinez.

Voinea este, de profesie, economist, absolvent al Academiei de Studii Economice şi Social-Politice. A deţinut, în 1997, funcţia de membru al Partidului Umanist din România, după care a fost avansat la gradul de vicepreşedinte. În perioada 2000-2004, a devenit deputat şi, ulterior, vicelider de grup parlamentar în PDSR.

În perioada 1991-1997, când a avut loc întâlnirea cu premierul chinez, Voinea deţinea funcţia de consilier economic la Aedifica Carpaţi S.A.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: