Câte voturi a strâns PSD pentru moţiunea de cenzură. Guvernul Orban atârnă de un fir de aţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu şi Ludovic Orban coabitează         Foto: Mediafax
Marcel Ciolacu şi Ludovic Orban coabitează         Foto: Mediafax

PSD - împreună cu sateliţii ALDE, ProRomânia şi PPUSL - numără 232 de voturi, cu unul singur sub limita majorităţii. În cazul în care nimeni din tabără PSD nu va trăda, votul care va înclina decisiv balanţa ar putea veni de la minorităţile naţionale sau de la parlamentarii neafiliaţi. Pe de altă parte, surse politice susţin pentru Adevărul că PNL negociază cu mai mulţi parlamentari PSD salvarea Guvernului Orban

La Camera Deputaţilor, PSD numără 137 de membri, cu tot cu deputaţii ALDE şi PPUSL, care activează în grupul parlamentar al PSD. Social-democraţii au pierdut zilele trecute doi deputaţi: Luminiţa Jivan şi Emilia Meiroşu (înscrisă deja în PNL). ProRomânia mai vine cu 21 de voturi. În total: 158 de voturi.

La Senat, PSD a rămas cu o zestre de 70 de oameni, după demisia fostului ministru al Culturii, Daniel Breaz. Trei voturi mai vin de la ProRomânia, plus încă unul de la Călin Popescu Tăriceanu, care figurează ca independent, spre deosebire de restul sentorilor ALDE, care fac parte din grupul PSD. Total: 74 de voturi. Prin urmare, PSD şi asociaţii din Parlament adună 232 de voturi favorile moţiunii în cele două Camere, cu unul sub limita majorităţii.

În mod normal, ar fi o formalitate pentru Marcel Ciolacu să convingă încă un parlamentar să voteze împotriva Guvernului Orban. Grupul minorităţilor naţionale numără 17 deputaţi, dintre care jumătate au votat întotdeuna cu PSD în ultmii patru ani. În afară de grupul minorităţilor naţionale, în Parlament mai „zburdă” alţi 15 aleşi neafiliaţi, provenind din PMP, USR sau chiar PSD. Aşadar, Marcel Ciolacu ar puitea strânge lejer o majoritate pentru trântirea Guvernului, chiar şi fără UDMR. Cu o condiţie: să nu mai treacă nimeni în tabără PNL.

Liberalii poartă negocieri intense cu mai mulţi parlamentari ai PSD, dar şi cu grupul minorităţilor naţionale, susţin surse politice pentru Adevărul. PNL mizează pe absenţa unor senatori şi deputaţi social-democraţi la votul pentru moţiunea de cenzură, astfel încât Marcel Ciolacu să nu adune 233 de voturi. Pe de altă parte, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, i-a ameninţat pe parlamentarii social-democraţi că vor fi daţi afară din partid dacă nu se prezintă la vot.

Într-o şedinţă online cu liderii PNL din teritoriu, premierul Ludovic Orban i-a asigurat că moţiunea de cenzură nu va trece de votul Parlamentului, susţin surse politice pentru Adevărul. „Vom trece cu bine şi peste ziua de luni, apoi ne vedem liniştiţi de campanie, de guvernare şi de alegeri. Moţiunea nu trece”, le-a spus premierul Ludovic Orban liderilor PNL din ţară, într-o şedinţă pe teme de campanie. Luni va fi votată moţiunea de cenzură depusă de PSD. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite