Cât mai rezistă Nicuşor Dan la Primăria Capitalei? Implicaţiile alegerilor anticipate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Inquam Photos
Foto Inquam Photos

După ce au îndurat cu stoicism timp de luni bune frigul din apartamente şi lipsa apei calde, fiind, în acelaşi timp, bombardaţi cu facturi uriaşe la gaze, energie sau întreţinere, bucureştenii au avut parte ieri de încă o surpriză uriaşă.

Greva generală de la STB a provocat un adevărat haos ce a blocat total Capitala ţării, în condiţiile în care mii de bucureşteni nu au mai putut merge cu autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul.

În timp ce Alexandra Văcaru, prefectul Bucureştiului îl acuza pe Nicuşor Dan de nepăsare, aceasta spunând că a încercat încă de miercuri seară să discute cu primarul general despre greva de la STB, întrucât avea "semnale", dar acesta nu i-a răspuns la telefon până joi dimineaţă, Primăria Capitalei era ţinta unui asalt al procurorilor DNA.

Astfel, într-un anunţ oficial, DNA a anunţat că joi dimineaţă s-au făcut percheziţii atât la Primăria Capitalei, cât şi la Direcţia generală de arhitectură, peisagistică şi monumente de for public şi la Administraţia municipală pentru consolidarea clădirilor cu risc sesmic, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2020 – 2021.

Două evenimente cu impact major care au „lovit” din plin în imaginea Primarului General. Şi care reprezintă un semnal de alarmă destul de serios că, în ciuda tuturor riscurilor, pentru Nicuşor Dan „luna de miere” sau mai bine zis „anul de miere” care s-a scurs de la alegerea sa în funcţia de edil şef al Capitalei s-a încheiat. Astfel că, în funcţie de evoluţia dosarului instrumentat de către DNA, dar şi a altor „probleme” cu justiţia care ar putea să mai apară pe parcurs sau a blocajelor care vor mai surveni în serviciile gestionate de către Primăria Capitalei (greva angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti ar putea continua şi vineri) şi care vor afecta profund viaţa locuitorilor Capitalei, nu este exclus ca pe parcursul acestui an să avem alegeri anticipate pentru Primăria Municipiului Bucureşti.

Alegeri anticipate care, prin implicaţiile electorale pe care le generează la nivelul clasei politice, ar putea să reseteze din temelii jocurile de putere din interiorul principalelor partide. Astfel:

  • Alegerile anticipate pentru Primăria Capitalei ar fi o şansă extraordinară pentru Uniunea Salvaţi România de a se relansa ca actor politic care contează pe scena politică, doar dacă în urma discuţiile interne partidul va avea capacitatea de a trece peste rivalităţile USR – PLUS şi va desemna candidatul care să întrunească toate condiţiile necesare pentru a cuceri această funcţie. Iar între principalii pretendenţi se remarcă Vlad Voiculescu şi Cătălin Drulă, fostul ministru al Transporturilor fiind în acest moment, prin profilul pe care a reuşit să şi-l contureze, candidatul cu cele mai mari şanse de a fi următorul Primar al Capitalei. Or, în scenariul în care Drulă va câştiga alegerile acesta va fi îndreptăţit să pretindă atât şefia partidului, cât şi nominalizarea pentru alegerile prezidenţiale din anul 2024 (modelul Traian Băsescu);
  • Pentru Partidul Naţional Liberal alegerile anticipate pentru Primăria Capitalei ar putea să complice şi să tensioneze şi mai mult situaţia din interiorul partidului. Aceste alegeri ar fi primul test electoral pe care PNL ar urma să îl treacă cu Florin Cîţu la cârma partidului. Or, dacă Florin Cîţu nu va reuşi să găsească un candidat care să aibă capacitatea electorală de a câştiga primăria, sau să negocieze o alianţă în jurul unui candidat nominalizat de către PNL, atunci contestatarii săi din interiorul partidului vor fi perfect îndreptăţiţi să-i ceară demisia din funcţia de preşedinte al PNL;
  • Nici pentru Partidul Social Democrat lucrurile nu vor fi prea simple în scenariul în care postul de primar general al Capitalei se vacantează înainte de termen. Gabriela Firea, principala pretendentă la această candidatură, nu a reuşit să livreze mare lucru din postura de ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. De asemenea, aceasta nu a reuşit să depăşească din punct de vedere psihologic momentul pierderii alegerilor din anul 2020, iar discursul său este în continuare blocat în jurul presupusei fraude electorale. Iar, în ciuda tuturor gafelor făcute de Nicuşor Dan şi al frustrărilor acumulate la nivelul populaţiei, timpul care s-a scurs de la plecarea Gabrielei Firea din funcţia de Primar General nu a şters încă impresia destul de neplăcută pe care a generat-o în rândul electoratului. PSD ar mai avea la îndemână şi varianta unei candidaturi din partea ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, acesta fiind liderul cel mai bine cotat în sondajele de opinie. O variantă care ar putea să fie pe placul lui Marcel Ciolacu, care ar elimina în acest fel un adversar nedorit din interiorul partidului.
  • Pentru Alianţa pentru Unirea Românilor alegerile anticipate pentru Primăria Capitalei reprezintă principalul test electoral care va confirma sau va infirma trendul ascendent al celor de la AUR în soandajele de opinie. În scenariul în care AUR nu va reuşi să identifice şi să propună drept candidat o personalitate din afara partidului, atunci liderul George Simion va fi obligat să îşi asumea această candidatură. Indiferent cine va fi candidatul AUR pentru Primăria Capitalei, acesta este obligat să se claseze cel puţin pe locul al doilea. În caz contrar, acest moment va marca declinul partidului din punct de vedere electoral, cu efecte directe asupra alegerilor din anul 2024.
  • De asemenea, nu este exclus ca şi Ludovic Orban să încerce o candidatură independentă la Primăria Capitalei, dacă ancheta DNA în cazul Nicuşor Dan nu îl va lua în colimator şi pe fostul preşedinte al PNL.
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite