Capii PNL încep cursa pentru şefia partidului

Capii PNL încep
cursa pentru şefia partidului

Florin Cîţu vrea una din funcţiile de top din partid, poate chiar şefia. Orban e sigur de încă un mandat la cârma formaţiunii, aşa că se gândeşte deja la prezidenţiale FOTO Inquam Photos / George Călin

Florin Cîţu, premier care vrea una dintre funcţiile de top la viitorul Congres al PNL, a apărut la primul eveniment public alături de Klaus Iohannis, în timp ce Ludovic Orban, care vrea un nou mandat la cârma partidului, se încălzeşte deja pentru prezidenţiale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gestionarea crizei din sănătate generată de pandemie, prin creşterea alarmantă a numărul de pacienţi în secţiile ATI şi a numărului de cazuri la nivel naţional, nu i-a oprit pe cei mai puternici oameni din PNL, Ludovic Orban (preşedintele Camerei Deputaţilor) şi Florin Cîţu (prim-ministru), să aibă evenimente de promovare în vederea Congresului PNL din toamnă sau să-şi anunţe planurile pe termen lung.

Preşedintele Klaus Iohannis a mers pentru prima dată la un eveniment public alături de premierul Florin Cîţu, deşi sunt aproape trei luni de când fostul ministru de Finanţe a ajuns şeful Guvernului. Cei doi politicieni au participat la demararea campaniei de împădurire pe terenurile deşertificate din comuna Dăbuleni (Dolj), acolo unde au fost însoţiţi de alţi câţiva miniştri, însă nu şi de Ludovic Orban. Ieşirea are loc în contextul în care Florin Cîţu a anunţat că va candida pentru o funcţie importantă la viitorul congres al PNL, adică fie pentru şefie, fie pentru una din cele patru poziţii de prim-vicepreşedinte. Considerat unul dintre liderii liberali simpatizaţi de Iohannis încă din perioada în care Orban era premier, Cîţu ar urma să aibă pentru moment sprijinul simbolic al şefului statului, cel puţin la o serie de evenimente publice, susţin surse politice din PNL.

De altfel, în prezent, relaţiile între Orban şi Iohannis au rămas „instituţionale”, după cum susţin surse politice din tabăra actualului şef al PNL, aşadar comunicarea are loc doar când este nevoie. În schimb, liberalii din jurul lui Florin Cîţu se aşteaptă ca, prin sprijinul venit din partea şefului statului, organizaţiile indecise sau chiar şi o parte din cele care s-au grăbit să-l sprijine pe Ludovic Orban să vină de partea premierului. „Cîţu are pâinea şi cuţitul, doar e şeful Guvernului, iar el semnează numirile pe funcţii. Susţinerea adevărată pentru Orban şi Cîţu va putea fi văzută când ultimul va fi 100% decis să candideze pentru prima poziţie din partid”, au declarat surse din conducerea PNL pentru „Adevărul”. Bilanţul organizaţiilor care sunt alături de premier, într-o eventuală candidatură la şefia formaţiunii, e firav: Gorj, Sălaj, Cluj şi Bihor, dacă nu intră în cursă un lider din Transilvania.  În schimb, surse din conducerea formaţiunii precizează că prin semnale venite de la preşedinţie ar putea să vină alături de Cîţu organizaţii ca Alba, Constanţa, Giurgiu, Suceava sau Timiş.

Orban are planuri şi mai mari

Pe de altă parte, Ludovic Orban nu are doar gândul de a candida şi de a fi ales la şefia PNL, ci merge mai departe, pregătirea pentru a intra în cursa pentru prezidenţialele din 2024. „Sunt conştient de faptul că, odată înscris în lupta pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, odată cu acest mandat, trebuie să iau în calcul şi candidatura la Preşedinţia României, pentru că preşedintele Partidului Naţional Liberal va trebui să intre în lupta pentru alegerile prezidenţiale din 2024”, a declarant Orban, într-un interviu la Kanal D. Ar fi al treilea lider al coaliţiei de guvernare care vorbeşte despre prezidenţiale, deşi suntem abia în 2021, după ce Dan Barna a recunoscut faptul că ar vrea acest lucru, iar Dacian Cioloş a dat de înţeles că e şi el gata de această provocare.

Însă până la candidatura la prezidenţiale, şeful PNL a aruncat săgeţi către premierul Cîţu şi către prim-vicepreşedintele liberal Rareş Bogdan. „M-a surprins în mod neplăcut. Nu i-am negat dreptul de a elimina din funcţie oameni numiţi de mine. M-a deranjat că au fost eliberaţi din funcţie fără să fie informaţi, fără să li se dea posibilitatea să-şi dea demisia. Dacă s-ar fi sfătuit cu mine, am fi găsit o cale corectă”, i-a reproşat Orban lui Florin Cîţu, cu referire la faptul că a demis într-o singură seară 12 consilieri şi secretari de stat din Guvern. Cei mai cunoscuţi liberali care erau apropiaţi de Orban şi au fost îndepărtaţi de Cîţu erau Tănase Stamule şi Radu Nicolescu, amândoi consilieri de stat.

Susţinere masivă în partid

Tot mai multe filiale şi-au anunţat susţinerea pentru Ludovic Orban, fiind adoptate rezoluţii prin care şeful PNL are sprijinul acestora pentru o nouă candidatură la funcţia de preşedinte al partidului. Până acum s-au poziţionat alături de Orban următoarele filiale: Argeş, Bistriţa, Braşov, Brăila, Buzău Călăraşi, Caraş-Severin, Dolj, Maramureş, Hunedoara, Iaşi, Sector 1, Sector 3, Sector 4, Mureş, Teleorman, Tulcea, Vrancea. De asemenea, printre organizaţiile conduse de apropiaţi ai acestuia şi care în curând îşi vor anunţa susţinerea sunt Dâmboviţa, Olt, Neamţ şi Sector 2.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările