Antonescu, către Băsescu: „Cruciada împotriva Budapestei e ridicolă“

Antonescu, către Băsescu: „Cruciada împotriva Budapestei e ridicolă“

Crin Antonescu FOTO Cosmin Iftode

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, marţi, că Traian Băsescu ar fi cauţionat transformarea României în poligon electoral pentru politicienii maghiari şi că încercarea de declanşare a unei cruciade împotriva Budapestei este provincială şi ridicolă. În opinia sa, luarea de poziţie a Ministerului Afacerilor Externe era suficientă.

„Traian Băsescu nu are cum să declare nici de la Joseni, nici de la Bruxelles sau din altă parte că asumă vreun leadership", a susţinut Antonescu, arătând că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu sunt „ridicole“.

Liderul liberal a precizat, într-o conferinţă de presă, că deşi încă nu a încheiat concediul, a decis să intervină pentru că „subiectul este unul major, dar tratat în registru minor“.

Antonescu susţine că reacţia preşedintelui nu se justifică,  din moment ce partidul condus de liderul extremist Vona Gàbor este unul „cunoscut şi clasat în mediile politice ca fiind unul extremist, cu un discurs xenofob, antisemit, rasist“. Liderul liberal crede, însă, că reacţia Ministerului Afacerilor Externe a fost „suficientă“.

Totodată, el a afirmat că poziţia liderului UDMR Kelemen Hunor a fost cea mai potrivită şi demonstrează că „UDMR reprezintă adevăratele interese ale comunităţii maghiare din România“.

El l-a acuzat pe Traian Băsescu, despre care spune că a permis şi a încurajat extremismul maghiar, din raţiuni electorale.

Şeful statului ar fi făcut, potrivit lui Antonescu, „un lobby explicit“ pentru europarlamentarul Laszlo Tokes, pe care l-a susţinut la Bruxelles.

În acelaşi timp, liderul liberal susţine că Băsescu este singurul şef de stat din istoria României care „a mulţumit pentru alegerea sa ca preşedinte“ politicienilor din alte ţări, referindu-se în special la mulţumirile adresate lui Viktor Orban.

„România lui Traian Băsescu nu are cum să conducă vreo cruciadă împotriva Ungariei lui Viktor Orban, un lider care vorbeşte apăsat în Europa“, în timp ce Traian Băsescu „a ţinut România la colţ“ în cadrul UE, a mai spus preşedintele PNL.

„A ridicat vreodată Traian Băsescu în Consiliul European vreo problemă în legătură cu faptul că politicieni maghiari vorbesc lucruri nepotrivite? Nu. (...) O ridică la Joseni, n-o ridică pentru cei din Ungaria, ci pentru câţi electori mai găsesşte pe vară şi pe toamnă în România“, a mai spus liberalul.

Antonescu a susţinut că, din interes pentru câteva puncte electorale, Traian Băsescu ar fi permis „transformarea României în poligon electoral“ pentru Viktor Orban şi alţi politicieni din Ungaria.

El a adăugat că, „tot dintr-o încercare stângace“, preşedintele ar declanşa acum „cruciade împotriva Budapestei“.

Potrivit lui Antonescu, „în momentul în care, deodată, domnul Băsescu declanşează o cruciadă împotriva Budapestei de la Joseni (...) e o atitudine provincială, politicianistă şi electoralistă“.

Antonescu susţine că este greşit ca temele de politică externă să intervină în „jocurile politice interne“ şi arată că „politica externă nu are nimic de-a face cu punerea la punct“, atitudine exprimată de preşedinte într-un „moment caraghios“.

Preşedintele a criticat, ieri, în termeni fără precedent politica agresivă a Ungariei în privinţa minorităţilor, declarând că România îşi va asuma rolul de a conduce acţiunea de punere la punct a Budapestei de către toate ţările care au minorităţi maghiare.

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările