Ambasada Israelului: Ne exprimăm consternarea cu privire la afirmaţiile lui Daea care a comparat sacrificarea porcilor cu uciderea evreilor la Auschwitz

Ambasada Israelului: Ne exprimăm consternarea cu privire la afirmaţiile lui Daea care a comparat sacrificarea porcilor cu uciderea evreilor la Auschwitz

Ambasada Israelului a reacţionat, joi, la afirmaţiile lui Petre Daea, reprezentanţii ambasadei precizând că sunt consternaţi şi dezamăgiţi de faptul că ministrul Agriculturii a comparat efectele Holocaustului şi cele ale pestei porcine.

„Ambasada Statului Israel îşi exprimă consternarea şi dezamăgirea cu privire la afirmaţiile domnului Ministru al Agriculturii, Petre Daea, care a comparat sacrificarea porcilor bolnavi cu uciderea evreilor nevinovaţi în lagărul de la Auschwitz. Sperăm, totuşi, că o astfel de asociere a fost făcută de Ministrul Daea din pricina lipsei de informare aprofundată asupra a ceea ce înseamnă Holocaustul şi Auschwitz, fără intenţia de a dezonora memoria milioanelor de victime” au declarat reprezentanţii ambasadei Statului Israel. 

Sursa explică şi ce a însemnat Holocaustul în istorie. „Holocaustul, o tragedie condamnată de România, care s-a soldat cu moartea a şase milioane de evrei, nu trebuie niciodată uitat, trivializat sau minimalizat. România a făcut progrese extraordinare în domeniul studierii, educaţiei şi comemorării Holocaustului, demersuri care, suntem convinşi, vor continua şi în viitor. Această pagină neagră a istoriei nu trebuie sã se repete. În acest sens, niciun efort nu este prea mare pentru ca tinerele generaţii, şi nu numai, să cunoască şi să înţeleagă istoria Holocaustului. Ne aşteptăm ca, pe viitor, terminologia legată de Holocaust să nu mai fie folosită într-un context fără legătură cu acesta”, se arată în acelaşi comunicat. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: