Dar nici a-l identifica drept principalul obstacol în calea statului de drept nu e credibil, că nu e stat de drept acela în care cu trei zile înaintea unei moţiuni de cenzură scoţi din sertar o găinărie veche, cum s-ar putea scoate oricui din lumea politică. Ce sens are să ne dea ambasada SUA comunicate, decât ca să confirme pe cei care o critică, şi de ce alimentăm cu toţii maşina de făcut presa proastă României în străinătate, pe care nimeni nu o poate după aceea opri. Presa străină despre noi e fie proastă, fie deloc – am scris un op-ed despre vizita lui Klaus Johannis în Germania pentru Suddeutsche Zeitung fiindcă am observat că nu scria aproape nimeni. Credeţi că valurile de presă anti-Ponta se vor opri la Ponta? Nu: vor crea o baltă peste care tot noi va trebui să aruncăm un pod ca să rezolvăm cu Schengen. E asta o strategie electorală pentru la anul, să solidarizăm trupele anti-DNA ale PSD ca să facă zid în jurul lui Ponta? Dacă asta e, să o semneze cine a conceput-o, că eu o consider o prostie cât casa, numai cine se ocupă doar de campanii şi niciodată de guvernare pe bune poate gândi că aţâţi focul să scoţi vânatul din pădure, când în faţa lui ai pus vreo trei hăitaşi aşa de pricepuţi că mare lucru dacă nu se împuşcă între ei.

Fac o vină PNL că, nereuşind să îşi strângă voturile să îl dea jos pe Victor Ponta, recurge la mijloace de astea. Nu le fac o vină că nu au reuşit. Asta nu e vina lor. Şi aşa mai acceptă un mercenar şi traseist pe aici pe colo, asta mai lipsea să îi eternizăm pe toţi. Nu eşecul e blamabil, ci calculul greşit de a pune energia pe răsturnarea guvernului Ponta, o prostie care a absorbit energia şi de la PNL şi de la preşedinţie în vreme ce – ca de obicei - reconstrucţia partidului şi construcţia unei capacităţi măcar minimale de politici publice iarăşi au căzut la fund, în primul rând prin desemnarea unor oameni nepotriviţi, şi cu mandat nepotrivit, să se ocupe de ele. De la alegeri până azi, şi-au pierdut şi ne-au pierdut vremea.

Mijloacele periculoase aduc riscuri colaterale. Nu vrem un Parlament mobilizat antiDNA, nici un DNA mobilizat antiParlament. Nu are viitor chestia asta. V-am mai spus-o şi o repet, nicio ţară din lume nu s-a curăţat prin represiune. Să facă PNL două lucruri, să găsească ei oamenii care nu au profitat ca Ponta din conflict de interese şi să îi pună pe liste şi să convingă ţara că ştie ce să facă de a doua zi la guvernare, şi asta e cea mai bună strategie anticorupţie. Înscăunarea meritului. Nu ţin loc comunicatele unui însărcinat cu afaceri, nici DNA, nici SRI unei liste de oameni de mâna întâi pentru Parlament a PNL care să devină o majoritate prolupta cu corupţia. A, aia e exclusă? Păi şi asta e exclusă.

Ponta nu e iubit de nimeni, bărbăteşte era să se pună singur la dispoziţia justiţiei şi să îşi dea demisia după alegeri.

De vină e societatea civilă, că nu iese în stradă în numere mari să îl dea jos pe plagiatorul şi dictatorul şi omul lui Putin ajuns prim-ministru?

Din fericire nu sunt acolo să aud isteria niciunei tabere, dar numai din rezumatul ăsta pricepeţi că lumea de asta nu iese, că exact cei care au ieşit în Bucureşti în noiembrie semnau petiţii antiMRU în ianuarie, că nu există fani Johannis capabili de mobilizare fără intermedierea unor oameni sau grupuri care au altă agendă decât PNL sau oamenii preşedintelui. Ponta nu e iubit de nimeni, bărbăteşte era să se pună singur la dispoziţia justiţiei şi să îşi dea demisia după alegeri. Dar cu cât îl veţi prezenta mai mult ca omul ruşilor şi veţi încerca să îl daţi jos cu DNA cu atât veţi întări solidaritatea taberei lui, că exact pe asta se mobilizează ei. Şi cum Mihai Voicu ne-a dăruit şi cu un singur tur de scrutin la primari, o să ne vină greu să mobilizăm iarăşi o majoritate ca în turul doi. Mă rog, aţi arătat lumii întregi ce penali sunt ei etc. Să ridice mâna cine nu ştia deja şi avea nevoie de atare demonstraţie.

Victor Ponta ar trebui să plece pentru că nu organizează alegeri şi ne bombardează cu ordonanţe. Dar civilizat este, şi spun ce am spus de alegeri, când i-am cerut să respecte rezultatul scrutinului, să ajungem la asta pe calea negocierilor, nu a insurecţiei. Ţara are nevoie de alegeri anticipate, nu de o schimbare de majoritate, pentru că alianţa de la guvernare nu a fost aleasă de nimeni – lumea a ales USL.   Iar PSD să vină la masa de negociere, că dacă îşi imaginează că ăsta e viitorul său, să lupte din tranşee cu procurorii şi românii din diaspora va fi un viitor scurt.

Puteti comenta acest text pe Romaniacurata.ro