Partidul lui Orban a rămas în fruntea opţiunilor electorale uzând de un extremism nu prea bine disimulat şi transformând amestecul în statele vecine într-un principiu constituţional. România a avut ocazia să simtă pe propria piele politicile expansioniste ale Ungariei, iar preluarea din mers a lui Tokes pe listele FIDESZ pentru europarlamentare constituie semnalul că atacurile la suveranitatea ţării noastre şi poftirea la Transilvania nu va lua sfârşit după alegeri. Ba dimpotrivă. Confirmat în postura sa de rege maghiar care le-a promis supuşilor recucerirea vechilor feude, chiar dacă acestea au aparţinut altor naţiuni care s-au constituit, între timp, în state suverane, Orban va încerca în continuare să defileze, direct sau prin interpuşi, pe caii şi pe ideile lui Horthy în Transilvania. Decidenţii români care au stat cuminţi şi nu au reacţionat la avansurile ilegale ale politicii maghiare în România pe motiv că e campanie electorală şi în numele ei totul trebuie trecut cu vederea vor avea surpriza să vadă campaniile încheindu-se, iar iredentismul maghiar înflorind şi mai abitir, că doar a primit confirmarea prin vot.

Spre deosebire de Rusia, care este agresoare, Ungaria, prin toate eforturile şi tentaculele sale însărcinate să rupă o bucată din Transilvania, este protectoare şi un for luminat al protecţiei minorităţilor în Europa. Spectaculoasă interpretare a agresiunii unui alt stat, posibilă numai pentru că FIDESZ este membru în PPE.

Statul român trebuie să-şi întărească linia de apărare nu doar spre est, unde tulburarea rusească ameninţă să cotropească şi Basarabia, ci, din nefericire, şi spre vest, unde un stat membru UE se joacă de-a autonomia într-un teritoriu suveran al altui stat, pe model rusesc. Ca de atâtea ori în istorie, suntem prinşi în menghina intereselor străine atât dinspre est, cât şi dinspre vest. Este de mirare că un asemenea afront permanent la adresa suveranităţii României este permis de forurile europene, dar dacă simpla apartenenţă a FIDESZ la popularii europeni face ca acţiunile lui Orban să fie legitime, în timp ce  ale Rusiei sunt condamnate, înseamnă că soluţia pentru Putin ca să fie acceptat ar fi să se înscrie la populari şi brusc va deveni un mare apărător al valorilor europene! Orban beneficiază de această îngăduinţă, de ce nu ar folosi-o şi Putin? Prin apartenenţa la PPE, agresiunea devine drept comunitar, amestecul în teritoriul altui stat devine protecţia minorităţilor, iar autonomia teritorială ia chipul luminat al autodeterminării etniei respective! Ce păcat că Putin nu a ştiut să folosească ”europenismul” de sorginte ”populară” al lui Viktor Orban, prin care anexarea Crimeei ar fi devenit brusc normă lingvistică şi de reprezentare autonomă a minorităţii ruse conform cu cele mai riguroase cutume europene.

Iată de altfel şi mesajul liderului PPE, Joseph Daul, pentru FIDESZ şi Orban, declamat public în Ungaria la un miting electoral din 29 martie : ”Este o imensă plăcere să vă văd într-un număr atât de mare adunaţi în jurul prietenului meu Viktor Orban Sunt fericit să fiu alături de voi în campania electorală FIDESZ. FIDESZ este un membru activ şi respectat în PPE... Dragă Viktor, sunt fericit să fiu de partea ta şi să-ţi aduc încă o dată susţinerea mea... Suntem mândri de liderul vostru, Viktor Orban...Viktor Orban este singurul capabil să conducă Ungaria şi să o conducă pe calea succesului...”. Discursul în întregime poate fi găsit AICI şi e foarte interesant cum justifică Daul extremismul lui Orban prin faptul că a venit în Parlamentul European să-şi explice poziţiile!

Spre deosebire de Rusia, care este agresoare, Ungaria, prin toate eforturile şi tentaculele sale însărcinate să rupă o bucată din Transilvania, este protectoare şi un for luminat al protecţiei minorităţilor în Europa. Spectaculoasă interpretare a agresiunii unui alt stat, posibilă numai pentru că FIDESZ este membru în PPE. Iar dacă popularii europeni vor câştiga alegerile europarlamentare în Europa şi vor deţine Comisia Europeană, Orban poate să îşi continue liniştit planurile, pentru că se vor găsi suficiente regulamente europene care să-i justifice iredentismul.

România, pe de altă parte, nu se poate lăsa păcălită de jargonul bruxellez sub acoperirea căruia partidele maghiare îşi ascund rapacitatea de a pune mâna pe Transilvania sub toate formele: retrocedări false, confiscare de instituţii, drepturi minoritare, autonomii etnice. Avem de dus două bătălii: una pe frontul de est, alta pe frontul de vest. Sper ca măcar de data aceasta în istorie să ne cunoaştem şi să ne identificăm duşmanii, după care să-i tratăm cum se cuvine, nu cu ignorare şi indiferenţă, pentru că acestea construiesc calea sigură către disoluţia statului naţional unitar român.