Într-o memorabilă zi de joi, 3 septembrie 2015, Ora 20.00, la Sala Mare a Palatului
Berliner Philharmoniker, Dirijor: Sir Simon Rattle
Britten – Frank Bridge Variations
Şostakovici – Simfonia nr. 4 în do minor op. 43

S-a spus că programul propus de berlinezi este unul dificil. De ce? Pentru că Britten şi Şostakovici nu se prea cântă în România? Am mai spus-o, Şostakovici este în acest moment compozitorul la modă în Occident. Simfonismul său îl face să fie comparat cu Beethoven, un Beethoven al secolului XX. Valsul lui este fredonat pe stadioane. Această preferinţă a marilor orchestre pentru muzica lui Dmitri Şostakovici nu face altceva decât să atragă în siajul ei şi compozitori contemporani cu acesta. Cum ar fi Britten. Dar şi George Enescu, chiar dacă stilul său e la polul opus compozitorului sovietic, dar tocmai de aceea, pentru că ştim cum contrastele se atrag. Mă gândesc uneori că poate Enescu ar fi ajuns şi el să compună asemănător dacă nu ar fi plecat la Paris în 1946. Imaginaţi-vă pentru o secundă.

Dar s-o luăm cu începutul. Britten. Variaţiunile pe o temă de Frank Bridge nu sunt altceva decât zece dovezi de iubire pe care elevul Britten le arată profesorului său, Frank Bridge. A luat o temă a acestuia şi fiecăreia dintre cele zece variaţiuni i-a ataşat un sentiment de admiraţie faţă de profesor: integritatea, energia, farmecul, umorul, rigoarea, entuziasmul, vitalitatea, atracţia, demnitatea, talentul, pentru a încheia cu afecţiunea reciprocă pe care cei doi şi-o purtau.

Continuarea articolului pe festivalenescu.ro sau pe blogul Despre Opera.