Wikileaks: Cum a fost organizată o întâlnire Ponta-John Podesta în ziua referendumului de demitere a lui Băsescu

Wikileaks: Cum a fost organizată o întâlnire Ponta-John Podesta în ziua referendumului de 
demitere a lui Băsescu

Câteva zeci de emailuri care fac referire la Mark Gitenstein, fostul ambasador al SUA în România şi amic al lui John Podesta, în prezent şef de campanie al candidatului democrat la Preşedinţia SUA, Hillary Clinton, şi fost consilier al preşedintelui SUA, Barack Obama, se regăsesc în corespondenţa făcută publică în aceste zile de Wikileaks.

Ştiri pe aceeaşi temă

În documentele publicate de Wikileaks apare şi un email datat 28 iulie 2012, prin care este stabilită o întâlnire a lui Victor Ponta cu John Podesta în 29 iulie 2012, ziua desfăşurării referendumului pentru demiterea din funcţie a preşedintelui României, scrie jurnalista Sorina Matei pe blogul său.

Conform documentelor date publicităţii de Wikileaks, în email-ul datat 28 Iulie 2012, cu titlul “Seeiing ponta”, trimis de către ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein către John şi Tony Podesta şi David Morris, diplomatul le aminteşte acestora că întâlnirea cu Victor Ponta este a doua zi, respectiv “@10 PM mâine pe seară timpul nostru. Nu am adresa lui Matt. Ar fi grozav dacă voi băieţi aţi vorbi cu el (n.m. Matt) înainte”. După câteva ore, ambasadorul Mark Gitenstein revine cu un nou email, trimis de data aceasta şi către Matt Browne, scuzându-se: “Îmi pare rău Tony. Am ajuns la alt podesta. Matt a recepţionat”. Răspunsul, după alte câteva ore, vine în glumă de la Tony Podesta: “Nu există wrong podestas”. Iar Mark Gitenstein a replicat trimiţând următorul mesaj de pe mailul său: “Asta cu siguranţă”. Conţinutul emailului din 28 Iulie 2012, dezvăluit de Wikileaks, arată că întâlnirea lui Victor Ponta, de la 10 PM, aranjată de ambasadorul Mark Gitenstein şi la care participa şi John Podesta, David Morris şi Matt Browne urma să aibă loc a doua zi, pe 29 Iulie 2012, în ziua desfăşurării referendumului pentru demiterea din funcţie a preşedintelui României.

Cu trei zile înainte de emailul “seeing ponta” pentru întâlnirea din 29 iulie 2012, John Podesta transmitea: “Ponta apără, de fapt, democraţia”

În 25 iulie 2012, Centrul American pentru Progres, think tankul condus de John Podesta cu senior membru Matt Browne, făcea publică o analiză privind România în care susţinea următoarele:”Pretenţiile exprimate de Washington Post sau The Economist, conform cărora primul ministru Victor Ponta a subminat democraţia în România prin suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, nu sunt doar greşite, ci induc în eroare cu bună ştiinţă. La o analiză mai atentă a acţiunilor mai mult sau mai puţin recente ale preşedintelui suspendat, precum şi a recentelor decizii ale Curţii Constituţionale în această privinţă, se constată că primul ministru apără, de fapt, democraţia”.

În 30 Iulie 2012, la o zi după referendumul de demitere a preşedintelui României, ambasadorul de atunci Mark Gitenstein i-a trimis un nou email lui John Podesta, pe adresa sa de gmail dar şi pe cea a Centrului American pentru Progres, sub titlul „more official results„: “Încă nu e final. Dar de la biroul electoral oficial şi bazat pe 97% din previziunile raportate de secţiile de votare. Foarte probabil să ţină.

De asemenea, înseamnă că frauda nu este semnificativă. Voi face o declaraţie după ce Curtea Constituţională certifică rezultatul”.

După doi ani, campania pentru Preşedinţia României: 300.000 de dolari de la Federal Media Partner/ reţeaua Ghiţă pentru Podesta Group, într-un contract confidenţial de consultanţă strategică

Pe 10 octombrie 2014, la Departamentul de Justiţie al SUA este înregistrat contractul confidenţial nr.5926, între puternica firmă de lobby Podesta Group, condusă de Tony Podesta, şi firma românească din Ploieşti Federal Media Partner. Contractul pe patru luni prevedea acordarea de “consultanţă strategică şi servicii în domeniul comunicării ce poate include şi activităţi politice”, şi a fost dezvăluit în exclusivitate pe acest blog pe 14 Noiembrie 2014, cu doar două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale din România.

Federal Media Partner, care dădea 300.000 de dolari către Podesta Group, fusese înfiinţată cu un an înainte, şi îl avea ca asociat principal şi administrator pe Ioan Alexandru Iordăchescu, un interpus din firme al lui Sebastian Ghiţă, fost director de vânzări în cadrul firmei Asesoft, care avea la vremea aceea o firmă pusă sub urmărire penală pentru evaziune fiscală şi spălare de bani şi o a doua suspectată de spălare de bani. Al doilea personaj din Federal Media Partner era Costache Caragea, acţionar cu 10% în firma RTV Net Internaţional SRL.

Contractul a fost trimis sub semnătură Departamentului de Justiţie al SUA/ Divizia de Securitate Naţională/ Secţiunea Contraspionaj/ Unităţii de înregistrare FARA, este declarat public în mod obligatoriu potrivit Legii de Înregistrare a Agenţilor Străini, şi automat ajunge ca toate documentele de acest gen pe masa secretarului de stat al SUA, procurorului general al SUA dar şi departamentelor şi agenţiilor de specialitate ale Congresului american. Contractul de 300.000 de dolari, în timpul campaniei pentru Preşedinţia României, între Federal Media Partner şi Podesta Group, a fost încheiat pe 21 Noiembrie 2014 şi potrivit Hotnews, nu apare în cheltuielile de campanie ale candidatului Victor Ponta regăsite în raportul Autorităţii Electorale Permanente.

Pe 11 Octombrie 2016, Ionuţ Alexandru Iordăchescu a fost audiat la DNA Ploieşti iar contractul dintre Federal Media Partner şi Podesta Group se află în atenţia DNA Ploieşti.

Victor Ponta: “Îi cunosc pe John Podesta şi pe Matt Browne, categoric nu ne-am întâlnit şi nici n-am discutat pe 29 Iulie 2012, în ziua referendumului de demitere”

Potrivit postării de pe blogul jurnalistei Sorina Matei, Victor Ponta a susţinut că îi cunoaşte pe John Podesta şi Matt Browne, dar că pe 29 Iulie 2012, în ziua referendumului pentru demiterea preşedintelui, “sigur nu” s-a întâlnit şi “categoric nu” a discutat cu John Podesta, David T. Morris şi Matt Browne, pentru că în acea zi a fost, de la prânz şi până târziu, alături de Crin Antonescu şi Daniel Constantin, iar noaptea a fost prezent în Kiseleff 10 unde număra voturi.

Actorii întâlnirii/ discuţiei din “filiera americană”

- John Podesta este şeful de campanie al lui Hillay Clinton, fost consilier pe energie al lui Barack Obama.

-  Tony Podesta este fratele cel mare al lui John Podesta, preşedintele Podesta Group, una dintre cele mai puternice firme de lobby şi public affairs din Washington DC, cunoscut şi prin legăturile strânse cu Casa Albă sub administraţia Barack Obama.

- David T.Morris este este actualul director adjunct al Oficiului pentru Libertăţi Religioase din cadrul Departamentului de Stat al SUA, iar în ultimii 26 de ani a lucrat numai pentru Departamentul de stat ca ofiţer al US Foreign Service. Din August 2009 până în Iulie 2013, David T. Morris a fost consilier politic al ambasadei SUA la Bucureşti, timp îndelungat fiind şi şef adjunct de misiune.

- Matt Browne este fondator al Global Progress, “gânditor” şi strateg, membru senior al think tankului american Center for American Progress şi susţine că are expertiză pe Europa, “emisfera de Vest”, Australasia, economie internaţională şi relaţii transatlantice. este actualul director adjunct al Oficiului pentru Libertăţi Religioase din cadrul Departamentului de Stat al SUA, potrivit Departamentului de Stat al SUA dar şi propriului său cont de pe reţeaua Linkedin. Morris a lucrat în ultimii 26 de ani numai pentru Departamentul de stat ca ofiţer al US Foreign Service. 

- Mark Henry Gitenstein, un apropiat al actualului vicepreşedinte SUA Joe Biden, a fost ambasasorul SUA în România din 2009 şi până pe 14 decembrie 2012. Acum este consilier pe probleme de afaceri strategice şi internaţionale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările