Teste ample ale Comisiei Europene în scandalul „Alimente pentru Est“

Teste ample ale Comisiei Europene în scandalul „Alimente pentru Est“

Comisia Europeană a început campania de verificare a produsele alimentare vândute în UE

Comisia Europeană a luat la puricat produsele alimentare vândute în toată Uniunea după ce a transmis tuturor statelor membre aceleaşi seturi de teste.

Ştiri pe aceeaşi temă

În acest fel, oficialii europeni vor să se asigure că va exista o compatibilitate 100% între testele care se fac în ţările din Est şi cele care se fac în statele vestice. Concret, vor fi testate aceleaşi produse în diferite ţări. „Laboratoarele din România vor testa produse vândute aici şi apoi analizele vor fi comparate cu cele din Franţa sau Germania”, explică oficialii. Campania de testare a produselor alimentare se va derula în 16 ţări ale Uniunii Europene.
 
Rezultatele ar urma să fie anunţate la finalul anului. Cei care practica dublul standard vor fi amendaţi cu până la 4% din cifra de afaceri, iar autorităţile române au libertatea să mărească aceasta sancţiune, dacă este cazul. În plus, aceşti producători vor fi incluşi şi pe o listă neagră, care va fi publică. 
 
Verificările au fost declanşate ca urmare a scandalului „Alimente pentru Est” ce a izbucnit după ce asociaţiile de protecţia consumatorilor, dar şi unele guverne au reclamat că producătorii folosesc ingrediente mai ieftine în produsele destinate Europei Centrale şi de Est. Dublul standard nu s-a aplicat doar produselor alimentare şi băuturilor, dar şi în cazul bunurilor de consum, cum ar fi detergenţi sau bunuri de igienă. Acest lucru este permis în prezent, însă totul trebuie trecut pe ambalaje.
 
Calitate sau cantitate?
 
Specialiştii spun că există o presiune foarte mare din partea companiilor producătoare, pentru ca verificările CE să se axeze mai mult pe concentraţia ingredientelor dintr-un anumit produs decât pe calitatea lor. 
 
„Este un lucru bun să se facă aceste verificări, dar cred că din punctul de vedere al evaluării în laborator ar trebui ca aceste teste să se concentreze pe zona de calitate. De exemplu, la cafea ar trebui analizat dacă are multe pesticide. În cazul cărnii, vorbim de mai multe calităţi. Dacă această cercetare se va duce doar în zona de conţinut şi ingrediente, nu va fi tocmai în regulă. Când cumpărăm o gumă, un suc şi o ciocolată de la Otopeni, iar când aterizăm la Paris sau la Roma şi cumpărăm aceleaşi produse, doar uitându-ne pe etichete ne dăm seama că există diferenţe majore. De aceea, trebuie făcută o diferenţiere majoră: discutăm despre calitatea ingredientelor sau doar de cantitatea lor? Există un pressing din partea companiilor pentru ca verificările să meargă mai mult pe cantitate. Vorbim de un lobby foarte puternic“, a explicat, pentru „Adevărul“, Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (Info Cons). 
 
Comisia Europeană a mai anunţat că lucrează la un nou cadru legal care să le permită consumatorilor europeni să primească despăgubiri de la producători în cazurile în care drepturile le-au fost încălcate. În plus, pentru a descuraja practicile dublului standard, Comisia vrea ca numele producătorilor în culpă să fie făcute publice pe o platformă online. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: