Situaţia securităţii la Marea Neagră, discutată sâmbătă de oficiali români şi ucraineeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dmitro Kuleba si Bogdan Aurescu FOTO romania.mfa.gov.ua

Situaţia de securitate la Marea Neagră şi aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Ucrainei au fost abordate sâmbătă de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, într-o întâlnire din marja Forumului de Diplomaţie de la Antalya.

Potrivit unui comunicat al MAE, miniştrii român şi ucrainean au realizat o evaluare a stadiului implementării aspectelor convenite cu prilejul convorbirii telefonice a preşedinţilor României şi Ucrainei din 12 mai 2021, precum şi în urma consultărilor celor doi şefi ai diplomaţiilor din 23 aprilie de la Bucureşti, când ministrul ucrainean a participat împreună cu omologul georgian la reuniunea extinsă a Trilateralei România-Polonia-Turcia găzduită de ministrul Aurescu.

Aurescu a pus accent în discuţiile cu omologul ucrainean pe necesitatea identificării cât mai curând de soluţii durabile pentru drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina.

Ministrul român a subliniat necesitatea reluării activităţii Comisiei mixte interguvernamentale privind protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi a finalizării negocierilor pe marginea Protocolului de cooperare bilaterală româno-ucraineană în domeniul învăţământului. Omologul ucrainean a confirmat deschiderea părţii ucrainene pentru finalizarea formalităţilor necesare cât mai curând.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat solicitarea către Ucraina ca, pornind de la recunoaşterea identităţii între limba română şi aşa-zisa "limbă moldovenească", confirmată de partea ucraineană în luna aprilie 2021, aceasta să recunoască oficial inexistenţa "limbii moldoveneşti".

Totodată, cei doi miniştri de Externe au discutat despre demersurile aflate în curs privind extinderea reprezentării consulare în cele două state, prin înfiinţarea unui Birou consular la Ismail, parte a Consulatului General al României la Odessa şi, respectiv, a unui Consulat al Ucrainei la Sighetu Marmaţiei.

Cu privire la evoluţiile legate de pandemia de COVID-19, ministrul ucrainean a mulţumit pentru ajutorul umanitar acordat de ţara noastră Ucrainei, la 28 mai, constând în echipamente şi materiale medicale în valoare de peste 1,1 milioane euro, precum şi pentru decizia Guvernului României din 16 iunie 2021 prin care a fost aprobată acordarea unui ajutor umanitar din Rezerva Ministerului Sănătăţii, cu titlu gratuit, pentru Ucraina, constând în 100.800 doze de vaccin anti-COVID-19.

Ministrul Aurescu a apreciat "atitudinea reţinută" manifestată de omologul ucrainean privind situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, "de natură să favorizeze diminuarea tensiunilor".

Ministrul ucrainean a subliniat sprijinul României pentru continuarea şi aprofundarea cooperării Ucrainei cu Alianţa Nord-Atlantică, în baza mecanismelor deja stabilite, pornind de la aspiraţiile euroatlantice ale Ucrainei şi, totodată, de la angajamentele cuprinzătoare de reformă asumate de statul vecin în acest sens. Cei doi miniştri au discutat, în acest sens, despre rezultatele Summitului NATO din 14 iunie.

Ministrul ucrainean de Externe a mulţumit pentru susţinerea constantă de către România a eforturilor sale de integrare euroatlantică.

El a mai mulţumit pentru invitarea în premieră a Ucrainei, alături de Georgia, la o sesiune a Trilateralei Ministeriale România-Polonia-Turcia (23 aprilie 2021), precum şi promovarea unui limbaj ferm pentru susţinerea partenerilor în Declaraţia Comună a Summitului Formatului Bucureşti 9 (10 mai 2021).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite