Sergiu Nicolaescu a murit

Sergiu Nicolaescu - O viaţă de regizor, sfaturi şi amintiri   

Regizorul Sergiu Nicolaescu a murit în această dimineaţă la Spitalul Elias la vârsta de 82 de ani, cauza morţii fiind „complicaţii cardiace şi pulmonare severe“. Miercurea trecută regizorul fusese internat la Spitalul Elias din Capitală şi operat, vineri, de peritonită.

UPDATE 20:30 Monica Pop, manager general al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, a declarat că Sergiu Nicolaescu a vrut să fie incinerat, iar soţia sa Dana Nicolaescu nu face altceva decât să-i respecte dorinţa.

'„Doamna Nicolaescu nu face decât să respecte dorinţa lui Sergiu Nicolaescu. Am avut de mai multe ori discuţii de genul acesta (n.r. - referitoare la incinerare) pentru că atunci când era la spital la consultaţii şi la control există o perioadă de latenţă între dilatarea pupilei şi examenul respectiv şi stăteam de vorbă. Discuţia a pornit de la încercarea noastră (n.r. -  a medicilor) de a convinge populaţia că este bine să ne transformăm în donatori de ţesuturi şi organe atunci când nu mai suntem ca să ajutăm alţi oameni decât să ne mănânce viermii. Asta a fost discuţia. Mi-a spus că este perfect de acord şi că-şi doreşte să fie incinerat. Asta a fost dorinţa dumnealui şi e un lucru pe care-l ştiu de 15 ani. În niciun caz doamna nu face decât să respecte dorinţa pe care soţul ei a avut-o şi categoric în orice cuplu se discută lucrurile acestea, mai ales când o persoană din cuplu e mai în vârstă. E normal să-şi exprime o dorinţă de genul acesta, mi se pare foarte normal să i se respecte dorinţa. Mi se pare anormal să ajungem acolo şi să fim devoraţi de nişte mici vieţuitoare şi cel puţin eu sunt de acord cu această poziţie a lui. Discuţia a pornit de la faptul că am spus că eu dacă aş fi într-o situaţie de genul acesta aş dori să mi se ia orice fel de organ sau ţesut ca să pot să ajut alt om. În acest context a avut loc discuţia. Ştiu sigur că dânsul asta a dorit (n.r. - să fie incinerat)'', a relatat medicul, într-o intervenţie telefonică la România Tv.

UPDATE 17:39 Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu va fi depus vineri, la ora 12.00, la Cercul Militar Naţional, unde oamenii se pot duce pentru a-şi lua rămas bun de la „căpitanul Moldovan”.

UPDATE 15.50 Administraţia Cimitirelor din Bucureşti a confirmat faptul că trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu va fi incinerat sâmbătă, 5 ianuarie, la ora 12, la Crematoriul Vitan Bârzeşti din Capitală.


„În ultimele 48 de ore, în evoluţia domnului Sergiu Nicolaescu au apărut complicaţii cardiace şi pulmonare severe care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat şi care au condus la deces azi, 3.01.2013, ora 8.20", se arată în comunicatul de presă transmis de Spitalul Elias.

Regizorul Sergiu Nicolaescu, în vârstă de 82 de ani, era internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Elias, fiind operat de peritonită în 28 decembrie 2012.

Operaţia a fost realizată pe cale laparoscopică, de către echipa chirurgicală a Spitalului Elias, iar starea regizorului era lent favorabilă, după cum anunţau medicii duminică, 30 decembrie 2012.

Cu o săptămână înainte de internare, Nicolaescu a căzut în timp ce se îndrepta spre garajul său şi şi-a fracturat câteva coaste. 
 
Medicii care l-au operat pe Sergiu Nicolaescu pentru peritonită pe 28 decembrie la Spitalul Elias au susţinut o conferinţă de presă, joi, la ora 12:00. „Adevărul" vă prezintă declaraţiile doctorilor şi comunicatul oficial al unităţii spitaliceşti în care s-a stins din viaţă regizorul român.
 
Potrivit directorului medical al Spitalului Elias, Dana Safta, Sergiu Nicolaescu se simţea rău din 18 decembrie, după ce a căzut, dar a refuzat să vină la spital, preferând să petreacă sărbătorile în familie. 
 
Sergiu Nicolaescu s-a născut la Târgu Jiu, dar la vârsta de cinci ani, părinţii săi au părăsit oraşul şi s-au stabilit la Timişoara. Sergiu Nicolaescu a absolvit Universitatea Politehnica Bucureşti ca inginer mecanic,iar după absolvire a început să lucreze la filmări combinate în cadrul Studioul cinematografic Alexandru Sahia, specializat în filme documentare şi jurnale de actualităţi. 
 
Nicolaescu a regizat peste 40 de filme, incepand cu anul 1967 ("Dacii"). Aici puteţi afla mai multe despre filmele care l-au făcut celebru pe Sergiu Nicolaescu
 
Regizorul mai avea în plan cel puţin încă două pelicule Sergiu Nicolaescu: una s-ar fi numit „Candele de zăpadă“ şi ar fi tratat viaţa şi activitatea oamenilor politici din perioada interbelică, pe când celălalt ar fi fost o comedie care „muşcă“ din prezent. 

Sergiu Nicolaescu, plin de haz pe micul ecran FOTO Adevărul

Imagini din aceeasi galerie
  • Sergiu Nicolaescu, plin de haz pe micul ecran FOTO Adevărul
  • Sergiu Nicolaescu, în timpul unui interviu acordat jurnalistului „Adevărul” George Rădulescu FOTO Adevărul
  • Sergiu Nicolaescu a fost ales pentru prima dată parlamentar în 1990, pe listele FSN, iar în actuala legislatură a încheiat al cincilea mandat în Parlament FOTO Adevărul
  • Filmografia lui Sergiu Nicolaescu - regizor, actor de film, scenarist şi producător de film - cuprinde peste 50 de lungmetraje FOTO Adevărul
  • Sergiu Nicolaescu s-a numărat printre cei care au luat parte la Revoluţia din 1989 FOTO Adevărul
  • Cu o săptămână înainte de internare, Nicolaescu căzuse în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste FOTO Adevărul
  • Regizorul şi-a povestit viaţa cu voluptate, în mai multe interviuri apărute în „Adevărul“
  • Sergiu Nicolaescu FOTO Adevărul
  • Sergiu Nicolaescu FOTO Adevărul
  • Sergiu Nicolaescu FOTO Adevărul
  • Sergiu Nicolaescu FOTO Adevărul
  • Sergiu Nicolaescu FOTO Adevărul
  • Regizorul Sergiu Nicolaescu, în vârstă de 82 de ani, a încetat din viaţă, joi, la Spitalul Elias, unde era internat din 26 decembrie şi recent fusese operat de peritonită FOTO Adevărul
  • Dacă filmul
  • Sergiu Nicolaescu, la înmormântarea lui Iurie Darie FOTO Adevărul
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările