Secţia 16 Poliţie din Capitală, vizată de Corpul de control al MAI în urma cazurilor de tortură şi sechestrare

Secţia 16 Poliţie din Capitală, vizată de Corpul de control al MAI în urma cazurilor de tortură şi sechestrare

Imagine: Digi24.ro / Captură video

Ministrul de Interne Lucian Bodea decis să trimită Corpul de control  al MAI la Secţia 16 de Poliţie din Bucureşti, unde lucrau poliţiştii acuzaţi că au sechestrat şi torturat doi tineri, în septembrie anul trecut.

 
 
Potrivit informaţiilor, se face o verificare la Secţia 16 întrucât sunt trei cazuri de agresiune, trei cazuri publice, unul din 2018, când un tânăr ar fi fost strâns de gât de un poliţist, în interiorul secţiei. Incidentul a fost filmat de camerele de supraveghere din interior. Pe imagini se văd mai mulţi poliţişti care îl agresează pe acel tânăr, deşi el era încătuşat, transmite Digi24.
 
Apoi au apărut informaţii despre un alt caz petrecut în 2019. Un tânăr şi sora lui au depus plângeri penale după ce ar fi fost agresaţi de poliţişti de la Secţia 16, fără să fi greşit cu nimic.
 
Acum a apărut cazul în care polişti au fost acuzaţi de tortură, trei fiind arestaţi preventiv, iar cinci sunt cercetaţi sub control judiciar.
 
Sunt cazuri foarte grave, care au devenit publice, iar ministrul de Interne a decis să trimită Corpul de Control la secţie pentru a verifica dacă cei din conducerea secţiei ştiau de aceste incidente. În plus, trebuie să se stabilească câţi poliţişti au mai rămas în serviciu la Secţia 16.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările