Am scris în nenumărate rânduri despre şcoala puţină, despre diplomele fără acoperire în ştiinţă, obţinute de pe la universităţi de mâna a doua, despre doctoratele aproximative, multe dintre ele susceptibile de a fi fost plagiate, despre titlurile universitare îndoielnice pe care le au cei care eminamente fiindcă aşa a vrut infractorul de rang înalt Liviu Nicolae Dragnea au ajuns să poată emite pretenţia de a li se spune “excelenţă”.

Greşeala preşedintelui Iohannis care a acceptat fără să clipească în luna ianuarie 2018 să o învestească pe d-na Dăncilă cu funcţia de prim-ministru pentru care vida din Videle nu avea şi nu are nici cea mai elementară îndreptăţire a continuat cu ocazia remanierii din noiembrie.

 După ce, mai întâi, s-a jucat niţel cu nervii doamnei Ecaterina Andronescu sfârşind prin a-şi da intempestiv acceptul, preşedintele Iohannis i-a respins pe dl. Ilan Laufer care se şi visase deja ministru al Dezvoltării, chiar şi vicepremier, dar şi pe d-na Lia Olguţa Vasilescu care, după ce a creat haos la Muncă şi justiţie socială, se dorea şefă peste mecanicii de locomotivă, acarii şi transporturile de toate felurile din România. L-a acceptat , în schimb, în postul de culturnic şef pe dl. Daniel Breaz care poate că o fi fost el bun la Matematică, dar despre care nu prea ştiu cum s-a făcut că a promovat Bacalaureatul la Limba şi literatura română. Domnul Breaz ar face foarte bine să se înscrie la liceul seral şi să facă astfel încât să îl absolve pe bune.

Cu ocazia respingerii, domnul Ilan Laufer a oferit un spectacol jalnic, a denunţat complet aiurea antisemitismul pretins al preşedintelui Iohannis, continuând o linie pesedistă clară pe care s-au situat înaintea lui inşi precum Dragnea sau Liviu Pop şi care a ajuns la apogeu în urmă cu câteva zile odată cu gugumănia vrânceanului Bubuianu. Singurul care, de altminteri, a plătit cu demisia pentru prostia-i crasă.

Iată însă că  PSD şi Liviu Dragnea nu se lasă. Vor să ne dovedească că fără doamna Olguţa ot Craiova nu se poate, că ţărişoara se scufundă, piere dacă fosta primăriţa a Craiovei nu face parte din guvernul doamnei Dăncilă. Nu se poate că nu vrea preşedintele Iohannis ca doamna Vasilescu să presteze la Transporturi, bună pentru hiper-competenta italienistă ar putea fi şi Dezvoltarea că în România, sub guvernarea pesedisto-aldistă oricum nu se dezvoltă nimic, iar pentru Transporturi se antrenează dl. Mircea Drăghici.

Numai că nici unul dintre cei doi nu e - et pour cause - pe placul preşedintelui Iohannis. Doamna Vasilescu şi domnul Drăghici nu sunt în stare nici măcar să întocmească un dosar complet de candidatură, uită să pună în acesta toate actele necesare, preşedintele şi aparatul de lucru al Preşedinţiei îl cercetează şi găseşte noi şi noi motive de respingere. Ultima oară s-a dovedit că atât d-na Olguţa, cât şi dl. Drăghici nu au depus actul care arată că nu au cazier.

Jocul acesta al nervilor dintre Palate pare a fi un prost, un lamentabil film de desene animate. Un remake neizbutit al filmelor cu Tom şi Jerry ori al showurilor cu păpuşile Muppet. Între timp cresc euro, dolarul, cresc toate preţurile în cascadă, se scumpeşte viaţa, se scumpesc până şi serviciile funerare, veştile rele curg în cascadă. Inconştienţa politicienilor este una fără seamăn. Nevrednicia lor de asemenea. Prostia lor dincolo de orice urmă de tăgadă.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro