Radu Mazăre şi Elena Udrea, criticaţi de SUA

Radu Mazăre şi Elena Udrea, criticaţi de SUA

Udrea, taxată pentru limbajul folosit faţă de un jurnalist

Raportul Departamentului de Stat pe 2009 privind respectarea drepturilor omului în România vorbeşte despre existenţa în societate a unor atitudini antisemite şi dă ca exemplu cazul lui Radu Mazăre.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 2009, acesta a defilat la o paradă de modă îmbrăcat în uniformă de ofiţer nazist, iar fiul său, care l-a însoţit, a purtat ţinută de soldat nazist. Peste numai două zile, Centrul de Monitorizare a Antisemitismului (MCA) din România a înaintat procurorului general o plângere împotriva lui Mazăre deoarece portul de simboluri naziste este ilegal.

După alte două zile, se arată în raportul Departamentului de Stat, Radu Mazăre şi-a cerut scuze pentru gestul său. La sfârşitul anului, faţă de Mazăre s-a dispus neînceperea urmăririi penale în această cauză.

Radu Mazăre a declarat, recent, că dosarul în care era anchetat pentru că a purtat ţinuta nazistă a fost redeschis în luna ianuarie de noul şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Potrivit aceluiaşi document, în 2009, compania locală de distribuţie a presei, deţinută de Mazăre şi preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, au blocat distribuirea ziarului „Ziua" de Constanţa, care criticase autorităţile locale.

În acelaşi capitol este menţionat şi fostul ministru al Turismului Elena Udrea, despre care se spune că a folosit un ton ameninţător într-o discuţie cu redactorul-şef de la  „Gazeta Sporturilor", Cătălin Tolontan, căruia i-a spus că „va avea personal grijă de el". 

Tolontan a făcut dezvăluiri despre sumele pe care le-ar fi cheltuit ilegal fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob-Ridzi,  colegă de partid cu Elena Udrea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: