Protest, miercuri, în faţa Tribunalului Bucureşti faţă de clasarea dosarului „10 August”

Protest, miercuri, în faţa Tribunalului Bucureşti faţă de clasarea dosarului „10 August”

Declic: „Ruşine, Justiţia Română! Ne vedem la CEDO” Foto: Declic (Arhivă)

Comunitatea Declic, alături de reprezentanţi ai mai multor grupuri civile au anunţat că miercuri, 3 martie, de la ora 18.00, va fi organizat un protest în faţa Tribunalului Bucureşti, cu mesajul „Ruşine, Justiţia Română! Ne vedem la CEDO”, faţă de decizia judecătorului Daniela Isabela Miheţ, de la Tribunalul Bucureşti, de clasare definitivă a dosarului 10 August.

Ştiri pe aceeaşi temă

Totodată organizatorii anunţă că vor sprijini deschiderea unui proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
 

„Astăzi justiţia din România şi-a arătat faţa întunecată. Am ieşit în stradă pentru a apăra independenţa justiţiei, am fost gazaţi şi loviţi, pentru ca un judecător să îşi bată joc de noi şi să îi salveze pe vinovaţi. Niciun şef al Jandarmeriei, responsabil pentru gazarea şi rănirea a sute de oameni, nu mai poate fi acum tras la răspundere. Doar CEDO mai poate face dreptate în acest caz, aşa că ne vom adresa Curţii Europene”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatorul campaniilor pe Justiţie, conform unui comunicat al Comunităţii Declic.

 

Comunitatea Declic dezaprobă modul „abuziv” în care s-a derulat ancheta 10 august şi compară închiderea sa cu alte dosare istorice ce sunt plibate între parchete şi instanţe, „pe acelaşi model de muşamalizare”.

„Societatea civilă dezaprobă modul în care ancheta 10 august a fost ucisă din faşă. Dosarul 10 august a fost închis definitiv, deşi DIICOT nu a făcut o anchetă corectă. Niciun martor şi nicio persoană vătămată nu au fost audiate de procurori, iar o parte din probele tehnice nu au fost cerute. În aceste condiţii, închiderea cercetărilor nu poate fi decât abuzivă. Dosarele istorice ale Revoluţiei şi Mineriadelor sunt încă plimbate între parchete şi instanţe. Pe acelaşi model de muşamalizare, ancheta 10 august a fost clasată definitiv înainte să înceapă. Una dintre cele mai violente acţiuni împotriva cetăţenilor de după Revoluţie riscă să aibă aceeaşi soartă”, conform sursei citate.
 
Alături de reprezentanţi ai Comunităţii Declic vor protesta şi reprezenţanţi ai grupurilor civile Evoluţie în Instituţie, Iniţiativa România, Corupţia Ucide, Reset Iaşi, Braşovul Civic şi Geeks for Democracy.
 
Tribunalul Bucureşti a respins, marţi, solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul „10 august”, astfel că dosarul rămâne clasat, iar decizia instanţei este definitivă.     

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările