O nouă fabrică de diplome descoperită de procurori. Sunt vizate două universităţi arădene. La una a fost student Liviu Pop

O nouă fabrică de diplome descoperită de procurori. Sunt vizate două universităţi arădene. La una a fost student Liviu Pop

Foto Arhivă

Peste 100 de percheziţii au loc, miercuri, la cadre didactice şi studenţi de la două universităţi din Arad, suspectaţi de fapte de corupţie într-un dosar denumit „Diplome de licenţă fără studii”. Parchetul instanţei supreme susţine că în aceste instituţii de învăţământ superior s-au constituit reţele infracţionale prin intermediul cărora se acordau fraudulos diplome de licenţă. La una din ele a fost student şi ministrul Educaţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Conducerea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş“ Arad (unde a fost student şi Liviu Pop) a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că se dezice total de orice încălcare flagrantă, eventuală, a legii. Aceştia au mai adăugat că îşi exprimă disponibilitatea de colaborare, după ce procurorii au făcut percheziţii la această unitate de învăţământ în dosarul „Diplome de licenţă fără studii“.

UPDATE „Salutăm intervenţia instituţiilor abilitate ale statului şi vrem să fie limpede că Ministerul Educaţiei Naţionale nu acceptă comportamentele în afara legii. Astfel de acţiuni nu fac decât să umbrească rezultatele învăţământului superior. Rolul unei instituţii de învăţământ superior este să asigure o pregătire de calitate şi să formeze studenţi care să-şi găsească un loc pe piaţa muncii, ori din această perspectivă faptele de care sunt acuzaţi unii dintre angajaţii celor două universităţi arădene denotă iresponsabilitate, atitudine pe care noi nu o tolerăm”, a declarat azi ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop.

Totodată, Ministerul Educaţiei Naţionale va aştepta concluziile autorităţilor care instrumentează cazul pentru a lua măsurile legale care se impun, se mai arată în comunicatul emis de instituţie. 

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a fost studentul Universităţii "Vasile Goldiş" din Arad, una dintre instituţiile de învăţământ superior vizate de percheziţii. 

Potrivit CV-ului ministrului Educaţiei, Liviu Pop a obţinut o diplomă de masterat în Management educaţional în 2006 la Universitatea "Vasile Goldiş" Arad, Facultatea de Ştiinţe Economice zi.

„În cazul în care, printr-o sentinţă definitivă, cadrele didactice universitare vor fi găsite vinovate de fapte de corupţie vor fi excluse din învăţământ fără posibilitatea de revenire. În prezent, în această etapă, dacă respectivele cadre didactice vor fi reţinute, universitatea de va autosesiza şi le vor suspenda din funcţie pe durata anchetei", a arătat şi secretarul de stat pe mediul universitar, din cadrul Ministerului Educaţiei, Gigel Paraschiv.

UPDATE Anchetatorii ridică mai multe documente şi computere de la toate sediile celor două universităţi din Arad,„Aurel Vlaicu“ - de stat şi „Vasile Goldiş“ - privată.
 
Conform unor surse din rândul anchetatorilor, citate de News.ro, sistemele informatice ar fi fost accesate ilegal de către informaticieni ai celor două universităţi pentru a opera modificări de note, informaticienii fiind complici ai profesorilor care ar fi primit mită de la studenţi în schimbul promovării examenelor.
 
Percheziţii au loc şi în campusuri, dar şi la profesori şi studenţi din judeţele Timiş, Hunedoara şi Caraş-Severin.
 
Potrivit surselor citate, ar urma să fie audiaţi inclusiv studenţi străini, cei mai mulţi de la facultătăţile de Medicină şi Stomatologie.
 
Rectorul Universităţii de Vest ”Vasile Goldiş” Arad, Coralia Cotoraci, a spus că nu poate oferi deocamdată informaţii despre ce caută anchetatorii, pentru că aceştia nu i-au comunicat, confirmând însă că procurorii se află în sediile universităţii.
 
Potrivit unor surse judiciare, printre cei vizaţi de percheziţii ar fi şi medicul timişorean Emil Urtilă, profesor la Universitatea Vasile Goldiş, din Arad, percheziţiile în cazul său având loc atât la locuinţa, cât şi la clinica sa. Profesorul Emil Urtilă este medic în specialitatea cranio-maxilo-faciale.
 
Sursele citate au precizat că anchetatorii au în vizor mai ales studenţi străini, în special arabi şi italieni, de la Facultaţile de Stomatologie şi Medicină, unii dintre aceştia susţinând şi promovând examene în limba română chiar dacă nu o cunoşteau.
 
106 percheziţii au loc la mai multe adrese din judeţele Arad, Timiş şi Caraş Severin
 
Anchetatorii fac 106 percheziţii domiciliare la cadre didactice şi studenţi, iar în acest dosar 36 de persoane au calitatea de suspect. Este vorba despre profesori, secretare şi alte categorii de personal nedidactic, precum şi foşti absolvenţi de la universităţile arădene „Vasile Goldiş“ şi „Aurel Vlaicu“.
 
Persoanele implicate în reţeaua infracţională aveau rolul de a intermedia traseul banilor de la student la profesor/informaticieni contra unor comisioane în vederea promovării frauduloase a examenelor de către studenţi. 
 
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, mai multe cadre didactice din cadrul celor două instituţii de învăţământ au cerut şi primit bani şi bunuri cu ocazia organizării şi susţinerii de către studenţi a examenelor la diferite discipline (susţinute chiar în afara perioadei de examinare) şi/sau cu ocazia susţinerii examenelor de licenţă.
 
Unii studenţi străini, înscrişi la grupe ce urmează cursurile în limba română, nu cunosc/nu înţeleg limba română şi totuşi sunt promovaţi, în schimbul unor sume de bani, la toate examenele anuale, spun procurorii.
 
În urma cercetărilor, anchetatorii susţin că s-a stabilit că în schimbul unor sume de bani studenţii primeau în timpul examenelor susţinute online răspunsurile corecte la testele grile, acestea fiindu-le trimise pe telefoanele mobile de către informaticienii instituţiei de învăţământ, prin mesaje text (SMS). 
 
De asemenea, era modificată nota de examen în sensul măririi acesteia, prin accesarea ilegală de către informaticienii din respectivele instituţii a softului creat pentru evidenţa situaţiilor şcolare, având drept consecinţă promovarea. Informaticienii intrau în contul electronic al studentului şi modificau răspunsurilede la examen în testul online astfel încât studentul să fie declarat promovat de catedră.
 
Studenţii cumpărau direct de la profesori lucrări de licenţă gata elaborate, în format electronic, inclusiv prezentări în format Power Point necesare pentru susţinerea lucrării în faţa comisiei de examinare.
 
Potrivit procurorilor, în respectivele instituţii de învăţământ superior s-au constituit reţele infracţionale din care făceau parte cadre didactice, secretare şi alte categorii de personal nedidactic, precum şi foşti absolvenţi, cu rolul de a intermedia traseul banilor de la student la profesor/informaticieni contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a studenţilor. Totodată, în acest mecanism, studenţi care au dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei care cunosc limba română, devin la rândul lor intermediari pentru alţi colegi. O modalitate de a intra în posesia banilor ce sunt oferiţi în schimbul promovării examenelor este aceea de a-i lăsa la unele puncte de schimb valutar ai căror administratori sunt în relaţii de prietenie cu cadrele didactice.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările