O mamă şi fiica ei, acuzate că efectuau operaţii estetice fără a avea studii în domeniu

O mamă şi fiica ei, acuzate că efectuau operaţii estetice fără a avea studii în domeniu

Foto Shutterstock

O femeie în vârstă de 43 de ani şi fiica sa au fost reţinute pentru că efectuau activităţi de estetică medicală, prin folosirea unor substanţe specifice, fără a deţine atestate de studii care să le confere competenţa şi fără a declara veniturile obţinute în urma acestor activităţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au efectuat, la data de 25 ianuarie 2022, 4 percheziţii la adresele a două persoane, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Percheziţiile au avut loc în Bucureşti şi Ilfov. 

„În fapt, în perioada iulie 2018 - ianuarie 2022, 2 femei, mamă şi fiică, în vârstă de 43 şi respectiv 24 de ani, ar fi efectuat anumite activităţi de estetică medicală, prin folosirea unor substanţe specifice, fără a deţine atestate de studii, care să le conferă o astfel de competenţă şi fără a declara organelor fiscale veniturile obţinute în urma activităţilor prestate”,  informează un comunicat al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ Ilfov).

„La percheziţii, poliţiştii de la economic au descoperit şi indisponibilizat 5 aparate electronice, care ar fi fost folosite de persoanele respective, în activităţile de estetică medicală”, potrivit sursei citate. 

La sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, au fost conduse două persoane, pentru cercetări.

În urma probatoriului administrat, poliţiştii de la economic au dispus măsura reţinerii faţă de femeia în vârstă de 43 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor investigate, urmând ca aceasta să fie prezentată procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările