Judecătoarea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare a fost îndepărtată de la Secţia Penală a Curţii de Apel Bucureşti

Judecătoarea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare a
fost îndepărtată de la Secţia Penală a Curţii de
Apel Bucureşti

Camelia Bogdan a fost mutat[ din Secţia Penală deşi nu a vrut acest lucru FOTO: freedomhouse.ro

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a decis marţi ca judecătoarea Camelia Bogdan să fie mutată de la Secţia penală unde activa, la Secţia de contencios-administrativ, au declarat surse judiciare pentru ziarul “Adevărul”. Acestea au precizat că judecătoarea Camelia Bogdan nu a fost de acord cu mutarea sa de la Secţia Penală.

Camelia Bogdan are o bogată expertiză în infracţiunile economice, în special în cele legate de spălarea banilor. Ea a devenit cunoscută pentru condamnările grele pe care le-a dat în mai multe dosare, printre care şi cel privind privatizarea frauduloasă a ICA, în care Dan Voiculescu a primit 10 ani de închisoare.  

Recent, judecătoarea  a respins contestaţia făcută de primarul Sorin Oprescu – împotriva mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Bucureşti. În final, Sorin Oprescu a fost eliberat de judecătoarea Viorica Costiniu.

Judecătoarea Camelia Bogdan este cea care a dispus condamnarea omul de afaceri Ştefan Riza la 12 ani de închisoare. 

La Curtea de Apel, acesta a primit o reducere a pedepsei la 3 ani. Reducerea a fost acordată de către nimeni altul decât judecătorul Stan Mustaţă, cel care a fost arestat pentru corupţie şi care a fost desemnat iniţial să judece dosarul lui Dan Voiculescu.

Recuzată în dosarele grele

Camelia Bogdan a fost cea care a judecat până la un moment dat în dosarul în care Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat pentru favorizarea lui Nicolae Popa. Ea a fost eliminată din complet pentru că judecătoarea Elena Burlan, de la Tribunalul Bucureşti, a considerat că judecă mult prea repede dosarul.

Camelia Bogdana  mai fost recuzată în alte două dosare grele: Loteria II- George Copos şi Rafo – Ovidiu Tender.

Precizările Curţii de Apel Bucureşti

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Bucureşti, Daniel Grădinaru- membru al Colegiului de Conducere, a declarat pentru Agerpres că la nivelul Secţiei de contencios s-a constatat un deficit al numărului de judecători, astfel încât Colegiul de conducere a decis ca doi magistraţi, printre care se află şi Camelia Bogdan, să fie trecuţi de la Secţia penală la Secţia contencios.

Daniel Grădinaru a precizat că judecătoarea Camelia Bogdan nu a fost mutată definitiv de la Secţia penală, ci va participa, pe o perioadă determinată de 3 luni, la şedinţele de judecată de la Secţia de contencios.  De asemenea, Daniel Grădinaru a mai spus că nu este prima dată când Colegiul de conducere ia o asemenea decizie, iar Camelia Bogdan a primit şi 2 săptămâni pentru a se pregăti profesional.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: