Cine este Emilian Eva, procurorul şpăgar care-şi trata depresia prin artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cine este Emilian Eva, procurorul suspendat din funcţie
Cine este Emilian Eva, procurorul suspendat din funcţie

Cine este Emilian Eva. Devenit celebru după ce l-a „înfundat” pe mogulul Antenelor, Dan Voiculescu, procurorul Emilian Eva a ajuns, la rândul său, să fie cercetat pentru corupţie. Anchetatorii au găsit la el acasă peste 300 de tablouri, unele fiind false. Întrebat despre pasiunea sa nebănuită pentru artă, Eva a spus că se trata astfel pentru... depresie.

Procurorul Emilian Eva a fost reţinut de DNA în iulie 2015, fiind acuzat de luare de mită şi spălare de bani, pe lângă efectuarea de acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi fals în declaraţii. Ulterior, el a fost arestat pentru că ar fi vândut peste 200 de tablouri. Eva a fost suspendat din funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii.

Emilian Eva a intrat în profesie în urmă cu mai bine de 15 ani. El a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii “Al.I.Cuza” în anul 1993, ulterior activând ca procuror la Parchetul Militar Iaşi.
În iulie 1999, Eva a fost numit prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, unde a rămas aproape 7 ani. În 2006, Eva a fost detaşat la DIICOT, de unde, un an mai târziu, a fost propulsat direct în structura centrală a DNA. În 2009, al a cerut “din motive personale” transferul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi. După încă un an, în 2010, a revenit la DNA, dar de această dată la Iaşi. În 2014, Emilian Eva s-a întors la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Cine este Emilian Eva. Un procuror acuză

În mai 2007, procurorul Emilian Eva s-a numărat printre cei 34 de magistraţi care au semnat o scrisoare deschisă, în care l-au acuzat pe ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, de ingerinţă gravă în activitatea DNA.

În protestul public, procurorii şi-au exprimat ”profunda dezaprobare faţă de maniera brutală şi conjuncturală în care ministrul Justiţiei a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii revocarea din funcţie a procurorului-şef de secţie Doru Florin Ţuluş”.
Mai mult, aceştia au susţinut că, prin propunerea de revocare nefondată şi nejustificată, ”ministrul Justiţiei a promovat un act de ingerinţă gravă în activitatea DNA de natură se destabilizeze buna funcţionare a instituţiei”. Protestul procurorilor anticorupţie a fost unul fără precedent pentru Justiţia din România.

Cine este Emilian Eva, „călăul” lui Voiculescu

Emilian Eva a devenit însă celebru abia în decembrie 2008, după ce l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.
Eva a formulat faimoasa acuzaţie împotriva patronului Antenelor de influenţare telepatică a celorlalte persoane din dosar.

Atât în timpul procesului, cât şi ulterior, acuzaţiile au curs la adresa magistratului, despre care apropiaţii lui Dan Voiculescu au susţinut că ar fi influenţat martorii din dosar.

„Eu aş considera rechizitoriul ăsta ca un fel de crimă, pentru că a mâncat ani din viaţa acestor oameni şi probabil că, mai devreme sau mai târziu, cei care au făcut lucrurile astea vor trebui să dea socoteală”, declara, în august 2014, Dan Voiculescu.

Magistratul s-a apărat. „N-am influenţat pe absolut nimeni, oamenii au declarat ce au ştiut şi după ce au depus jurământul, procedural, au semnat declaraţiile. Instanţa mi-a confirmat acuzaţiile”, a replicat Emilian Eva.

Sancţionat de CSM pentru un pact cu infractorii

În octombrie 2014, procurorul Emilian Eva a fost sancţionat de Consiliul Superior al Magistraturii cu tăierea salariului cu 20% pentru cinci luni. Colegii lui l-au găsit vinovat pentru modul în care a anchetat un dosar al unor interlopi ieşeni.

Potrivit Hotărârii CSM din 29 octombrie 2014, procurorul Emilian Eva a făcut o înţelegere cu un inculpat dintr-un dosar pe care îl instrumenta, promiţându-i acestuia că va fi pus în libertate, ceea ce în primă fază s-a şi întâmplat. În schimb, se arată în Hotărârea CSM, inculpatul trebuia să facă denunţuri şi să accepte să poarte tehnică de interceptare, în vederea realizării unor dosare care să vizeze judecători din Iaşi: “În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut, în esenţă, că pârâtul procuror Emilian Eva, la acel moment procuror în cadrul DNA – ST Iaşi, a încheiat o înţelegere cu CTF, inculpat în dosarul nr..../P/2013 instrumentat de pârât, căruia i-a promis punerea în libertate dacă va fi de acord să poarte tehnică în vederea obţinerii de informaţii utile instrumentării unor eventuale alte dosare de corupţie care vizau mai mulţi judecători de pe rază Curţii de Apel Iaşi.
Modul în care procurorul Emilian Eva a acţionat a fost însă unul neprofesionist, a arătat CSM.

Cine este Emilian Eva. Terapie prin artă

Imaginea de justiţiar a procurorului Emilian Eva s-a spulberat în iulie 2015, când a fost acuzat de corupţie şi de activităţi incompatibile cu statutul de magistrat.

Procurorii care instrumentează dosarul lui Eva – de la Parchetul Tribunalului Iaşi – au ridicat de la acesta 325 de tablouri şi o sculptură din piatră.

Emilian Eva a dat o explicaţie terapeutică interesului brusc declanşat pentru artă, în vara anului 2014: „După ce am plecat de la DNA-S.T.Iaşi am intrat într-o stare de depresie şi am găsit ca remediu studierea diverselor cataloage care conţineau picturile unor pictori cunoscuţi. Precizez că am studiat în perioada iulie-august 2014 destul de mult, devenind în timp interesat de achiziţionarea de picturi”.

Tablourile confiscate de la Eva au fost expertizate, stabilindu-se că 61 dintre acestea sunt false.
Aşa s-a întâmplat şi în cazul unui tablou de Sandor Ziffer, care avea o cotă de piaţă de peste 50.000 de euro. Mai exact, din referatul anchetatorilor reiese că Bianca Eva, fiica procurorului, cea care ar fi intermediat afacerile tatălui, i-a transmis acestuia un mesaj: „Un ziffer fals ala cu florile si biserica pe fundal”. Un alt intermediar, Ioan Eva – nepot al procurorului, îi povestea magistratului că primea critici dure din partea colecţionarilor: „Măi, dacă sunt bune... Să vedem şi lucruri... M-am săturat de falsuri şi de... de fleacuri. Dacă ai ceva serios, hai! Dacă nu, dă-le pace!”, reiese din stenogramele aflate la dosar.

Mai mult, adevărul despre falsurile din colecţie i-ar fi fost spus verde în faţă lui Eva chiar şi de către o parte dintre colecţionarii consultaţi de acesta. Astfel, atunci când a cerut părerea de expert unui celebru critic de artă despre un lot de tablouri (Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Perlrott Vilmos Csaba sau Sandor Ziffer), acesta i-a spus că „nu sunt bune“, că a achiziţionat „ştifturi ordinare”.

De altfel, în dosarul în care este cercetat procurorul Eva a fost audiat şi un reprezentant al unei case de licitaţii. Acesta le-a explicat anchetatorilor că i-a atras atenţia lui Eva asupra falsurilor, pe care procurorul le prezenta ca autentice. Mai mult, ancheta a scos la iveală faptul că unele opere de artă false deţinute de Emilian Eva ar fi fost autentificate chiar de către doi experţi, iar în cazul unei picturi, Jean Al Steriadi („Peisaj de iarnă”) - originalul fusese vândut, în 2011, la o licitaţie, cu 20.000 de euro.
 

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite