Inculpatul Dan Voiculescu, ultimul cuvânt în dosarul privatizării ICA. O decizie, amânată până pe 4 august

Inculpatul Dan
Voiculescu, ultimul cuvânt în dosarul privatizării ICA. O decizie, amânată până pe 4 august

Dan Voiculescu a negat toate invinuirile care i-au fost aduse în dosarul ICA FOTO Marian Iliescu

Dan Voiculescu a declarat luni, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, că ştie ce învinuiri îi sunt aduse în dosarul ICA, dar nu le recunoaşte. Cel care l-a dat de gol a fost un angajat al institutului, care a arătat rolul afaceristului în privatizarea ICA. Judecătorii au stabilit un nou termen în dosar: 4 august. Avocatul lui Voiculescu a anunţat că a cerut schimbarea încadrării juridice în tăinuire, fără a da alte detalii.

UPDATE Avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ, a anunţat la finalul procesului că a cerut schimbarea încadrării juridice pentru clientul său, datorită unui articol din Noul Cod Penal. Infracţiunea agreată de Mateuţ este cea de tăinuire. 

Completul de la Curtea de Apel Bucureşti format din judecătorii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea i-a audiat luni pe inculpaţii din dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Ulterior, după mai bine de 10 ore magistraţii au decis să acorde un nou termen în dosar, pe 4 august.

Primul care a răspuns întrebărilor magistraţilor a fost chiar Dan Voiculescu. Sigur pe sine, fondatorul Partidului Conservator a negat toate învinuirile.

“Pentru acurateţe, îmi menţin toate afirmaţiile anterioare. Învinuirile le ştiu, dar nu le recunosc. La ancheta penală desfăşurată de DNA, care a durat peste un an, nu am fost niciodată chemat să dau o declaraţie. Uitându-mă pe acte am observat că eu eram inculpat încă din 11 iunie 2007, pentru că există declaraţia unui martor, iar numele lui Voiculescu Dan apare ca inculpat. Nu este normal ca la o anchetă penală un inculpat să nu fie chemat să fie audiat”, a spus Voiculescu.

El a adăugat că la dosarul ICA nu există probe materiale care să ateste vinovăţia sa, arătând totodată că procurorul de caz intimida martorii şi le spunea că “Voiculescu trebuie găsit vinovat”. Dan Voiculescu a mai spus că în dosar a fost stabilit un prejudiciu fals şi, mai mult, că au dispărut 40 dintre volumele de material probatoriu. “Spălarea de bani nu are nicio legătură cu acţiunile mele”, a arătat Voiculescu.
Înainte de audierea inculpaţilor, avocatul lui Dan Voiculescu a cerut ca dosarul ICA să fie trimis pentru repartizare aleatorie unui alt complet, motivând că cei doi magistraţi din această cauză au fost desemnaţi în 26 iunie, când aceştia erau încă judecători la Tribunalul Bucureşti.

“Le-am dat fiicelor mele acţiunile Grivco”

Omul de afaceri a încercat să se disocieze de Grivco şi de privatizarea ICA, spunând judecătorilor că nu mai are nicio legătură cu această companie încă din 2004. „În 2004 am înmânat toate acţiunile fiicelor mele. Am intrat în Parlament şi am hotărât să nu amestec afacerile cu politica. Grivco şi ceilalţi acţionari aveau activităţi bine definite. Dacă aceste firme aveau relaţii bancare, nu erau în măsura să finanţeze o altă companie pentru că banii erau pentru activitea lor. În acest fel au apărut două alternative: aveau posibilitatea să primească un împrumut prin care să plătească o dobândă de 60%. Din nou, nu a fost decât dorinţa mea de a-şi continua activitatea”, a  explicat fondatorul PC.

Întrebat de magistraţi cine făcea parte din Grivco la momentul privatizării ICA şi ce legătură avea el cu societatea Benefica, Voiculescu a spus că nu a cunoscut niciodată detalii tehnice. „Nu cunosc detalii de derulare, detalii de terenuri, nu era calitatea mea. Benefica este o companie care acum nu îmi amintesc cu ce se ocupă, dar din câte am înţeles produce pâine în judeţul Prahova”, a explicat acesta.
La ieşirea din sala de judecată, Dan Voiculescu a declarat că speră să aibă parte de o judecată corectă. El a precizat că întrebările judecătorilor au fost corecte şi nu au avut rolul de a-l încurca, ci de a afla adevărul.

Condamnat la cinci ani de închisoare

Dosarul privind privatizarea ICA este judecat din 1 iulie de completul format din magistraţii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea, aceştia fiind desemnaţi după ce preşedintele completului iniţial, Stan Mustaţă, a fost arestat pentru trafic de influenţă, iar celelălalt membru, Florică Duţă, s-a pensionat.

În 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Instanţa a constatat atunci că a fost împlinit termenul de prescripţie specială şi a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. De fapt, instanţa a constatat explicit comiterea infracţiunii, dar a fost nevoită să dispună încetarea procesului ca urmare a prescripţiei.

Voiculescu vrea ca strămutarea să se judece mai repede

După ce a ieşit de la audieri, Dan Voiculescu a anunţat că va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) o cerere de devansare a termenului de 24 septembrie stabilit de această instanţă pentru judecarea solicitării de strămutarea a dosarului privatizării ICA. Avocaţii omului de afaceri au înaintat solicitarea de strămutare după ce la termenul din 1 iulie al procesului au acuzat faptul că noul preşedinte al completului de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti nu ar fi imparţial. Cererea de strămutare a fost înregistrată în 4 iulie la instanţa supremă, iar termenul de judecată a fost stabilit pentru 24 septembrie.

Dat de gol de un fost angajat de la ICA

După audierea lui Dan Voiculescu, judecătorii i-au interogat şi pe ceilalţi inculpaţi. Cel care l-a dat de gol fără să vrea pe artizanul privatizării ICA a fost Petre Alexandru. Fostul cenzor de la ICA a descris judecătorilor rolul omului de afaceri în privatizarea institutului de cercetări.

”Domnul Voiculescu s-a implicat personal, implicarea dânsului a fost permanentă, îşi făcea timp. Dânsul dădea telefoane când era de plătit ceva şi nu am rămas cu nicio datorie la stat, ca alte institute. Se implică şi la ICA şi la altele (...) Domnul Voiculescu ne-a impresionat şi am fost mulţumiţi că putem să avem un acţionar principal economist de meserie, profesor universitar”, a spus Petre Alexandru judecătorilor, fără să-şi dea seama că declaraţia sa îl ”îngroapă” pe fostul patron, care tocmai declarase că nu a mai avut nicio implicare în Grivco şi în ICA din 2004.

Mencinicopschi: “Nu am obţinut avantaje”

Fostul director al Institutului de Cercetări Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi, a negat acuzaţiile, declarând că nu a obţinut niciun avantaj de pe urma privatizării ICA. Totodată, el a precizat că nu este “omul de casă al lui Voiculescu”. “Nu am obţinut niciun avantaj, niciun folos material sau moral în urma privatizării ICA. Această acţiune, care a început în 2007 - 2008, a reprezentat un stres imens. Eu nu sunt omul de casă al lui Voiculescu, aşa cum am auzit că s-a mai spus. Eu nici măcar nu ştiu unde locuieşte. Nu am avut relaţii directe cu grupul Grivco. Nici nu ştiu cum arătau oamenii de la Grivco”, a spus Gheorghe Mencinicopschi.

El a adăugat că toate acţiunile sale au fost făcute cu bună-credinţă şi în baza prevederilor legale, iar Dan Voiculescu nu a exercitat niciun fel de presiuni asupra sa. La închiderea ediţiei, audierile inculpaţilor continuau.

 

Citeşte şi:

De ce vrea Voiculescu strămutarea procesului ICA de la Curtea de Apel Bucureşti

Voiculescu: Voi pune bazele unui ONG de investigaţii care va analiza activităţile lui Traian Băsescu din 1989 încoace

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: