Grupul Renew solicită înfiinţarea unui „Procuror Verde” al UE care să ancheteze infracţiunile împotriva mediului
0Grupul Renew Europe din Parlamentul European, condus de Dacian Cioloş, solicită înfiinţarea unui Procuror Verde al UE în cadrul Parchetului European condus de Laura Codruţa Kovesi pentru combaterea infracţiunilor împotriva mediului în toate statele membre, potrivit unui comunicat de presă transmis de europarlamentarul USR PLUS Vlad Gheorghe, iniţiatorul demersului.
Potrivit sursei citate, la iniţiativa delegaţiei USRPLUS din Parlamentul European, grupul Renew a transmis preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi comisarilor de resort o scrisoare oficială prin care subliniază creşterea clară a infracţiunilor împotriva mediului în toată Europa, precum defrişările ilegale, poluarea solului, braconarea şi pescuitul speciilor protejate.
”Toate aceste infracţiuni nu doar distrug masiv biodiversitatea, dar de cele mai multe ori implică şi corupţie, spălare de bani şi acte de violenţă. Este timpul ca Uniunea Europeană să dea un exemplu şi să devină un lider real în combaterea criminalităţii ecologice”, se mai arată în solicitarea Renew Europe, care vrea extinderea mandatului Parchetului European (EPPO) pentru a acoperi inclusiv infracţiunile de mediu.
Procurorul Verde European ar urma să folosească structura existentă pentru a asigura urmărirea penală eficientă la nivel transfrontalier a infracţiunilor verzi.
”Infracţiunile de mediu nu cunosc graniţe şi ne afectează pe toţi. Acesta este motivul pentru care solicităm o abordare eficientă a UE pentru a combate criminalitatea împotriva mediului. Avem deja în funcţiune un Parchet European (EPPO) şi dorim ca mandatul acestuia să acopere şi infracţiunile de mediu, ca să le putem combate cu succes la nivelul tuturor ţărilor membre”, a subliniat Dacian Cioloş, preşedintele grupului Renew Europe.
”Infracţiunile ecologice sunt în mare parte neraportate şi neinvestigate la nivel european, ceea ce duce la pierderea ireversibilă a biodiversităţii, a resurselor naturale şi deseori chiar la pierderi de vieţi omeneşti - doar în România în ultimii ani 6 pădurari au fost ucişi de hoţii de lemne, iar sute de activişti au fost agresaţi în timp ce încercau să limiteze tăierile ilegale de pădure. Veniturile din exploatarea ilicită a mediului din Europa costă bugetele naţionale miliarde de euro anual. De aici nevoia acută pentru un mecanism care să includă un mandat extins al EPPO, precum şi competenţe de mediu consolidate pentru Europol, Eurojust şi CEPOL", a explicat, la râmndul său, europarlamentarul USR PLUS Vlad Gheorghe, cel care a evidenţiat nevoia unui Procuror Verde la nivel european.