Reacţia GRECO după ce Tudorel Toader a spus că raportul privind România este orientativ: Recomandările nu sunt opţionale

Reacţia GRECO după ce Tudorel Toader a spus că raportul privind România este orientativ: Recomandările nu sunt opţionale

Tudorel Toader la Comisia de legi. FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

Forumul Judecătorilor din România şi-a exprimat „stupefacţia” cu privire la declaraţiile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, care a pus sub semnul întrebării competenţa experţilor GRECO care au întocmit raportul critic referitor la lupta anticorupţie din România, catalogând aceste afirmaţii ca „cel puţin stranii şi inacceptabile într-un stat de drept”.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Răspunsul GRECO pentru ministrul Tudorel Toader: Recomandările făcute României nu sunt opţionale
 
Grupul Statelor împotriva Corupţiei din cadrul Consiliului Europei (GRECO) i-a răspuns ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, după ce acesta a declarat, miercuri, în plenul Senatului, că raportul privind România este unul orientativ şi nu poate impune reguli legiuitorului român.
 
Într-un răspuns al organismul internaţional, transmis azi ministrului Justiţiei, se arată că raportul nu este unul orientativ, iar recomandările nu sunt, în niciun caz, opţionale. „Regulile noastre sunt clare: membrii GRECO trebuie să se supună recomandărilor din raportul de evaluare şi să le implementeze în totalitate, în termenul stabilit de GRECO. România nu este o excepţie. GRECO este un corp de monitorizare, nu un corp consultativ al Consiliului Europei”, se arată într-un răspuns al organismului internaţional obţinut de Realitatea TV şi citat de Ziare.com.
 
De asemenea, GRECO arată că raportul de ţară a fost realizat de o echipă GRECO, în urma mai multor discuţii cu autorităţile relevante, printre care s-a numărat şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.„Evaluatorii şi raportorii GRECO sunt desemnaţi de statele membre şi au nivelul necesar de competenţă şi profesionalism ca să-şi facă munca", iar „echipa care a mers în România nu reprezintă o excepţie", se arată în document.

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a criticat în termeni duri declaraţiile recente ale ministrului Justiţiei prin care a pus sub semnul întrebării competenţa experţilor GRECO care au întocmit raportul critic referitor la lupta anticorupţie din România. În opinia judecătorilor membri ai Asociaţiei aceste declaraţii ale ministrului Justiţiei „sunt cel puţin stranii, inacceptabile într-un stat de drept şi pun în pericol însuşi parcursul României ca stat membru al Consiliului Europei”.
 
Aceştia arată că potrivit art.11 din Constituţia României, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
 
„România a aderat la Consiliul Europei (CE) ca urmare a deciziei de la 4 octombrie 1993, formulată prin Rezoluţia nr. 37/1993 a Comitetului de Miniştri al CE. Aderarea la CE, organizaţie fondată pe principiile respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, pentru valorile democraţiei şi ale statului de drept, a constituit o etapă obligatorie în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană (UE) şi la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO). Prin OG nr.46/1999 a fost aprobată participarea României la Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO), instituit prin Rezoluţia Consiliului Europei nr.(99)5 din 1 mai 1999, deoarece fenomenul corupţiei reprezenta şi reprezintă în continuare o ameninţare serioasă împotriva statului de drept, democraţiei, drepturilor omului, echităţii şi justiţiei sociale, împiedicând dezvoltarea economică, punând în pericol stabilitatea instituţiilor democratice şi bazele morale ale societăţii”, se arată în comunicatul Forumului Judecătorilor.
 
Judecătorii ce semnează acest comunicat notează că GRECO are rolul de a veghea la punerea în practică a angajamentelor statele membre de a-şi uni eforturile, şi de a acţiona împreună în acest domeniu, prin intermediul unui proces dinamic de evaluare şi presiune reciproce. 
 
„Experţii GRECO sunt persoane calificate, extrem de bine pregătite profesional, cu o vastă experienţă, fiecare stat membru furnizând o listă care conţine maximum 5 experţi. Activitatea de evaluare implică inclusiv urmărirea observaţiilor statului verificat, întâlniri cu toate autorităţile relevante şi supunerea anteproiectului de raport spre comentarii statului membru care face obiectul evaluării”, se arată în comunicatul citat, unde se subliniază faptul că „rapoartele de evaluare sunt întocmai respectate de statele membre, în cadrul cooperării loiale şi al evaluării reciproce dintre acestea”.
 
În plus, judecătorii subliniază faptul că rapoartele GRECO joacă deja un rol în jurisprudenţa şi mecanismele sistemului de justiţie, chiar în ceea ce priveşte partea legislativă. Astfel, notează autorii,„Curtea Constituţională a României face referire (Decizia nr.138/2008) la rapoartele GRECO în motivarea respingerii unor critici de neconstituţionalitate. De asemenea, deseori, Parlamentul României a legiferat în dorinţa respectării concluziilor raportorilor GRECO. Inclusiv modificările aduse legilor justiţiei au avut un astfel de fundament, Comisia Specială Comună fiind creată şi pentru ”punerea în acord a rapoartelor GRECO cu prevederile Codului penal şi Codului de procedură penală (Raportul de evaluare a României privind incriminările, 3 decembrie 2010, pct. 23, 24, 111, 112; Raportul de conformitate privind România, 7 decembrie 2012, Regretul efectiv, caracterul total automat şi obligatoriu al clauzei de nepedepsire a denunţătorului, pct. 34, 37-42; Al doilea raport de conformitate a României, 12 decembrie 2014, pct. 35-37, 40, 41), aşa cum reiese din Hotărârea nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei”.
 
Prin urmare, Statul Român şi-a respectat constant obligaţiile internaţionale ce îi reveneau din participarea la Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO), se arată în concluzia formulată de Asociaţia Forumului Judecătorilor din România.
 
În finalul comunicatului experţii Asociaţiei Forumului Judecătorilor din România trage un semnal de alarmă cu privire la efectele declaraţiilor titularului Justiţiei din guvernul Dăncilă. „Într-un astfel de context, declaraţiile Ministrului Justiţiei, dl. Tudorel Toader, cu privire la competenţa experţilor GRECO care au întocmit raportul critic referitor la lupta anticorupţie din România sunt cel puţin stranii, inacceptabile într-un stat de drept şi pun în pericol însuşi parcursul României ca stat membru al Consiliului Europei, ştergând cu buretele toate eforturile autorităţilor române de a respecta partenerii europeni, desfăşurate constant în ultimii 20 de ani”, se arată în comunicat.
 
De menţionat este şi faptul că acest comunicat are şi un motto, un citat din celebrul Caţavencu al lui I.L Caragiale, considerat probabil relevant pentru acest context. „Caţavencu (şi mai lătrător): Să-şi vază de trebile ei Europa! Noi ne amestecăm în trebile ei? Nu. N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre…”(Ion Luca Caragiale, “O scrisoare pierdută”, 1883)
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările