Exerciţiu spectaculos al Poliţiei Române şi IGSU. A fost simulat un caz cu arme chimice FOTO VIDEO

Exerciţiu spectaculos al Poliţiei Române şi IGSU. A fost simulat un caz cu arme chimice FOTO VIDEO

Exerciţiu IGSU

Poliţia Română şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au efectuat în această săptămână un exerciţiu demonstrativ de intervenţie, în judeţul Giurgiu, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei, fiind exersat modul de intervenţie într-o situaţie tactică ce implică arme chimice sau biologice.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Poliţiştii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS), alături de specialişti ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), şi-au exersat şi testat modul de intervenţie la un eveniment care implică substanţe sau agenţi CBRNe (chimice, biologice, radiologice, nucleare sau explozive).
 
Intervenţiile au fost realizate cu tehnică achiziţionată în cadrul proiectelor cu finanţare europeană D-EMERSYS şi JEROME.
 
La activităţi au asistat reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi ai SUCT Bulgaria – Unitatea specială de combatere a terorismului.
 
În cadrul proiectului JEROME, Poliţia Română – Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale a beneficiat de 4 autospeciale, echipate pentru intervenţia la evenimentele care implică ameninţări chimice - biologice - radiologice - nucleare -explozibil de mare putere, pentru prelevarea de probe şi transportul acestora.
 
Aceste echipamente permit unităţilor de intervenţie să colecteze date pentru a caracteriza situaţia în ceea ce priveşte tipul de eveniment, amplitudinea sa şi definirea responsabilităţilor, obţinând în acelaşi timp controlul asupra situaţiei şi asigurarea zonei de intervenţie.
 
Dispozitivele de detectare rapidă a contaminanţilor au fost furnizate împreună cu mijloacele necesare pentru transferul de date către autorităţile responsabile de gestionarea situaţiilor de urgenţă, permiţând astfel un răspuns adecvat şi eficient.
 
 .

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: