După aproape 30 de ore, trenul cu copii, care a fost blocat în câmp şi a schimbat trei locomotive, a ajuns la destinaţie

După aproape 30 de ore, trenul cu copii, care a fost blocat în câmp şi a schimbat trei locomotive, a ajuns la destinaţie

Foto shutterstock

Trenul IR 1991 Mangalia – Timişoara Nord în care se aflau peste 30 de copii a ajuns după aproape 30 de ore la destinaţie. Acesta a fost blocat în câmp, apoi a mai staţionat într-o pădure după ce a rămas fără frâne şi a schimbat trei locomotive. Totul, ca urmare a accidentului produs miercuri noapte la Feteşti, unde două trenuri de marfă s-au ciocnit violent, din cauza unuia dintre mecanici care consumase alcool. Acesta a fost reţinut joi seara.

Ştiri pe aceeaşi temă

După aproape 30 de ore făcute pe drum, călătorii trenului Mangalia -Timişoara au ajuns azi-noapte la destinaţie. Unii călătorii sunt hotărâţi să-şi ceară banii înapoi pe bilete, potrivit Digi 24.

„Frânţi suntem, vă daţi seama, de la 8 şi un sfert de aseară şi până la ora asta (puţin după ora 12 noaptea - n.r.). Nu mai am cuvinte”, a spus un călător.
 
De altfel, oamenii spun că nu au primit apă în zecile de ore petrecute în tren.
 
„Fără apă, doar un corn cu ciocolată. Ăsta e cadoul CFR-ului. Da, ne-au dat un corn cu ciocolată”, a afirmat o altă persoană.
 
Garnitura în care se aflau şi zeci de copii, a plecat miercuri din Gara Mangalia şi trebuia să ajungă ieri dimineaţă la Timişoara, dar a avut o întârziere de peste 13 ore şi un parcurs în care a schimbat trei locomotive
 
Joi, traficul feroviar a fost blocat pentru trei ore pe Magistrala 900 Craiova –Timişoara, din cauza trenului IR 1991 care se deplasa pe relaţia Mangalia –Timişoara, rămas imobilizat în staţia Valea Albă (jud. Mehedinţi).
 
Trenul a plecat din Valea Albă în jurul orei 19.00 după ce a fost deblocat de a treia locomotivă trimisă în ajutor. O parte dintre copii au fost preluaţi de părinţi. Copiii ar fi primit în tot acest interval de 24 de ore câte un corn şi o sticlă de apă.
 
Directorul CFR, Ovidiu Vizante, a declarat, joi dimineaţa, la Antena 3, că directorii CFR au încercat să găsească miercuri noaptea o soluţie pentru trenul blocat în câmp şi a reacţionat iritat când a fost întrebat de ce nu s-a găsit o soluţie pentru cei 30 de copii care au stat opt ore în tren.
 
Ulterior, prin biroul de presă a precizat că declaraţia nefericită a venit pe fondul oboselii acumulate după o noapte petrecută la serviciu. "Sub nicio formă nu vreau să se înţeleagă că aş fi indiferent la disconfortul pasagerilor, a transmis Vizante.
 
Premierul Florin Cîţu a declarat că nu poate să se pronunţe încă pe cazul accidentului de la Feteşti, însă ar trebui să se poată face ceva ca pasagerii să nu stea zeci de ore în trenuri, mai ales că este caniculă.
 
La adresa mecanicului vinovat de accidentul de la Feteşti a fost deschisă o anchetă penală, după ce poliţia a descoperit că se urcase băut la post. Imaginile dezastrului lăsat în urmă de impact sunt grăitoare - vagoane ieşite de pe şine şi răsturnate, elemente ale trenurilor desprinse şi stâlpi rupţi. Impactul a fost atât de puternic, că bucăţi din trenul marfar care transporta fier s-au împrăştiat pe o distanţă de zeci de metri.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările