Cum argumentează susţinătorii lui Piedone sprijinul oferit fostului primar condamnat în cazul Colectiv

Cum argumentează susţinătorii lui Piedone sprijinul oferit fostului primar condamnat în cazul Colectiv

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Cristian Popescu Piedone a fost condus joi în aplauze dincolo de poarta închisorii, după ce a fost condamnat în dosarul Colectiv. Aproximativ 200 de persoane s-au întors, duminică, pentru a-şi manifesta susţinerea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Persoane din toate categoriile de vârstă au scandat numele fostului edil al Sectorului 5 şi au adus afişe cu chipul acestuia, cu mesajul „#Nevinovat”, scrie Libertatea.
 
„Piedone, Piedone, Piedone. Nevinovat, nevinovat”, au scandat oamenii. 
 
Pe o pancartă era afişat mesajul „Moroşenii te susţin”.  
 
Reporterii Libertatea au discutat cu persoanele aflate în faţa Penitenciarului Rahova şi au aflat că aceştia sunt de părere că Piedone a fost trimis pe nedrept la închisoare şi îl definesc pe fostul edil drept  un „bun gospodar”, care a făcut Sectorul 5 „să înflorească”. „Timp de 20 de ani nu s-a schimbat nimic în Sectorul 5. El e singurul care a miscat lucrurile”, a declarat un tânăr de 20 de ani.

Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, la patru ani de închisoare în dosarul Colectiv. Decizia este definitivă. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările