Cristi Danileţ: Referendumul nu are legătură cu familia, ci cu homosexualii. Nu cu iubirea de aproape, ci cu ura faţă de cei care sunt altfel

Cristi Danileţ: Referendumul nu are legătură cu familia, ci cu homosexualii. Nu cu iubirea de aproape, ci cu ura faţă de cei care sunt altfel

Cristi Danileţ Foto David Muntean

Judecătorul Cristi Danileţ, judecător şi preşedintele Asociaţiei VeDemJust a enumerat o listă de zece motive pentru care, susţine acesta, nu va aprticipa la referendumul pentru modificarea Constituţiei. Magistratul susţine, la unul din puncte, că acest referendum „nu are legătură cu familia, ci cu homosexualii. Nu cu căsătoria, ci cu marginalizarea unor indivizi. Nu cu iubirea de aproapele, ci cu ura faţă de cei care sunt altfel”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Pentru că schimbarea Constituţiei nu a fost argumentată juridic: în România nu a fost şi nu este nicio iniţiativă de legalizare a căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex. Este adevărat, există ţări în lume care au acceptat astfel de căsătorii, dar fiecare ţară are dreptul suveran de a reglementa cum crede de cuviinţă acest lucru”, este primul motiv invocat de Danileţ pentru neprezentarea la refendumul ce va avea loc în zilele de 6 şi 7 octombrie.

 
Celelalte 9 motive invocate de magistratul din Cluj, publicate pe site-ul Marginalia.ro:
 
2. Pentru că Lege Fundamentală, Constituţia nu este un dicţionar. În Constituţie se trec principiile, în legi se dezvoltă normele. Nu văd de ce am defini cuvântul „soţi” şi nu am defini orice alte cuvinte apar în Constituţie. Mai mult, dacă se optează pentru definirea cuvântului „soţi”, îmi pun problema dacă cuvintele „bărbat” şi „femeie” nu ar trebui şi ele definite, căci oricând Parlamentul ar putea da o lege prin care să stabilească cine ştie ce înţeles al acestora – nu?! – de exemplu, în loc să corespundă sexului biologic, să fie potrivit voinţei persoanei în cauză.
 
3.Pentru că modificările din ultimii ani la Codul civil au transformat căsătoria dintr-o instituţie care privea ca un tot entitatea alcătuită din cei doi, într-un contract privat unde cei doi au drepturi individuale: să îşi păstreze numele anterior, copilul din altă căsătorie, averea tot astfel, relaţiile sociale proprii etc. Cu atât mai mult nu cred în dreptul societăţii de ce a  decide ce sex să aibă partenerul pe care o persoană adultă şi-l alege în cunoştinţă de cauză.
 
4.Pentru că referendumul nu are legătură cu familia, ci cu homosexualii. Nu cu căsătoria, ci cu marginalizarea unor indivizi. Nu cu iubirea de aproapele, ci cu ura faţă de cei care sunt altfel. Eu nu vreau să mă fac părtaş la falia produsă de dezbaterile pe acest subiect în societatea românească. Sunt căsătorit şi am copii, dar sunt tolerant, accept diversitatea şi nu mă interesează viaţa intimă sau de familie a nimănui. La fel gândesc aproape toţi cei din jurul meu: prieteni, rude, colegi de serviciu.
 
5.Pentru că populaţia a fost păcălită cu privire la scopul şi rostul modificărilor şi nu cred că poate da, astfel, un vot real  – oamenilor li s-a spus că homosexualii vor să se căsătorească şi la noi, că SUA şi Europa ne vor impune să acceptăm căsătoria gay, al doilea pas este adopţia copiilor de către homosexuali), preoţii vor fi obligaţi să căsătorească religios homosexuali.
 
6.Pentru că în strângerea de semnături şi în dezbateri s-a implicat Biserica. Or, eu cred şi respect principiul separaţiei dintre Stat şi Biserică. Astfel că nu pot accepta ca autorităţile bisericeşti să fie actori într-o mişcare civică care îşi propune modificare unui act politico-juridic.
 
7.Pentru că trei sau chiar patru milioane de cetăţeni români sunt peste hotare şi acceptă să îşi crească copiii în ţări unde toleranţa este o virtute şi unde relaţiile homosexuale sunt acceptate social. Iar în România omul a devenit lup omului. Mai mult, la noi încă nu s-a votat legea parteneriatului civil între persoane de orice orientare sexuală şi România încă refuză să recunoască căsătoriile între parteneri de acelaşi sex şi parteneriatele între persoane de orice orientare sexuală încheiate în străinătate.
 
8.Pentru că în paragraful nr. 42 din Decizia 580/2016 CCR spune clar că în România, din punct de vedere legal (juridic), prin căsătorie Constituţia actuală înţelege numai uniunea dintre bărbat şi femeie, astfel că – conchide Curtea Constituţională –  iniţiativa de revizuire prin referendumul declanşat nu acordă şi nu reduce vreun drept, ci este menită doar a aduce o precizare a sintagmei „între soţi”.
 
9.Pentru că m-a scârbit pseudo-dezbaterea pe legea de revizuire a Constituţiei cu privire la cuvântul „soţi” care a avut loc în Parlament: despre Big Bang şi facerea lumii, despre familie şi adopţii, când ar fi trebuit să se discute despre căsătorie. Şi mai ales pentru că mă revoltă la culme cheltuirea aiurea a banilor publici pentru acest referendum.
 
10.Pentru că îmi repugnă ipocrizia şi demagogia celor care spun că vor să facă familia mai trainică şi copiii mai lipsiţi de griji. În realitate, a doua zi după referendum, nimic nu se va fi schimbat: căsătoria se va face tot la Stare civilă, homosexualii tot se vor ţine de mână în public dacă asta vor dori, ratingul site-urile porno tot va creşte imediat după ce lumea iese de la şcoală şi de la serviciu, că tot unul din trei copii se va naşte în afara căsătoriei părinţilor săi, că numărul divorţurilor tot va fi în creştere, că uniunile faptice (concubinaje) tot vor exista, că tot ne vor oripila cazurile de incest care ne vor ajunge la cunoştinţă, că tot vor fi peste 40.000 de copii născuţi de mame şi abandonaţi ori copiii agresaţi în propriile lor familii (indiferent de componenţa sau legitimitatea lor).


Curtea Constituţională a dat aviz pozitiv, în şedinţa de luni, Legii de revizuire a Constituţiei adoptată săptămâna trecută de Senat, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Decizia CCR,  luată cu 7 voturi „pentru” şi 2 voturi „împotrivă”.

Organizaţiile non-guvernamentale au criticat votul Senatului pentru organizarea referendumului

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei ACCEPT, Senatul României "ridică homofobia la valoare de stat şi sacrifică protecţia constituţională pentru numeroase familii din România", prin votul majorităţii parlamentare şi al reprezentanţilor unor partide politice din opoziţie în favoarea organizării unui referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie. 

Votul de marţi reprezintă o încălcare a dreptului la viaţă privată şi de familie, protejat atât de articolul 26, cât şi de articolul 48 din Constituţie. Dreptul la viaţă de familie este inalienabil şi aparţine tuturor persoanelor, indiferent de gen şi orientare sexuală, conform Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, se arată într-un comunicat de presă transmis de Asociaţie.

Amnesty International, prin vocea reprezentantului pentru România, Barbora Cernusakova, susţine că statul român riscă să-şi încalce obligaţiile internaţionale privind Drepturile Omului, dacă va modifica definiţia familiei în Constituţie.

„Amnesty International este îngrijorată că un asemenea referendum pentru a modifica definiţia familiei în Constituţie ar putea duce la încălcarea obligaţiilor internaţionale privind drepturile omului la care s-a angajat în mod voluntar România. Pe lângă asta, ar putea duce la o discriminare a homosexualilor, o stigmatizare şi o ostilitate la adresa comunităţii LGBTI. Însă pe lângă asta, ar putea afecta toate acele cupluri care nu sunt căsătorite. Deci ar avea consecinţe mai largi pentru societate”, a declarat Barbora Cernusakova
 
BOR îşi îndeamnă credincioşii să iasă la vot

Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, i-a îndemnat vineri, 14 septembrie, pe credincioşi să participe la referendumul pentru familie, spunând că cei pe care „Biserica nu o să-i căsătorească niciodată“ vor veni să ceară dreptul de a se căsători şi „vor lua şi copiii noştri, pentru că ei nu pot face copii“.

„Gândiţi-vă că nu noi vom suferi, ci urmaşii şi urmaşii urmaşilor noştri. Şi atunci vor zice: măi, ce părinţi, ce înaintaşi am avut de nu şi-au lăsat ei măcar o jumătate de oră să se ducă acolo şi să împlinească. (...) Vă rugăm mult, i-am rugat pe preoţii noştri să meargă împreună cu dumneavoastră şi noi vom face la fel - vom sluji duminică la catedrală şi merg cu toată catedrala. Dar câţi vin la catedrală? Câţi vin la biserică? Dumneavoastră aduceţi-i şi pe ceilalţi de acasă (...). Dacă pierdem examenul acesta, multe lucruri vor veni şi vom plânge apoi, nu se va mai repeta niciodată momentul acesta, este irepetabil", a afirmat mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, în predica rostită vineri, la hramul Mănăstirii Sădinca, din judeţul Sibiu.
 
Mitropolitul a mai spus că prezenţa este foarte importantă şi, dacă nu vor participa şase milioane de persoane, acesta nu va fi validat. „Problema este mare de tot, e un examen al nostru”, a încheiat mitropolitul Ardealului.

Şi mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan, i-a îndemnat pe oamenii prezenţi la slujba de vineri de la Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci“ de la Lebăda, Botoşani, să meargă la vot la referendumul pentru redefinirea familiei.

„Avem în faţă şi lucrarea care este legată de taina familiei. Vom fi chemaţi peste câteva săptămâni, noi, cei care suntem în ograda Bisericii şi nu numai, să ne arătăm printr-un gest exterior mărturisirea noastră a dreptei credinţe, a adevărurilor care sunt scrise în Sfânta Scriptură, şi anume cele legate de familie. Am încredinţarea că şi dumneavoastră, cei de faţă, deja cunoaşteţi despre ce este vorba şi deja vă pregătiţi şi încercaţi în jurul dumneavoastră să creaţi spaţii de lumină şi de manifestare a acestei mărturisiri, chemându-i pe toţi cei pe care îi cunoaşteţi, din apropiere sau membri ai familiei, prieteni şi cunoscuţi care trăiesc în alte zone ale Moldovei, ale ţării, ale lumii, cu îndemnul să adeverească că sunt iubitori de Dumnezeu, de Biserică, de neam, arătându-şi toate aceste gânduri prin ataşamentul faţă de taina familiei“, a menţionat părintele Teofan, potrivit publicaţiei Ziarul de Iaşi.
citeste totul despre: