Coaliţia pentru Familie, precizări în prag de referendum: Respingem confiscarea politică a iniţiativei noastre
0Membrii Coaliţiei pentru Familie au precizat, joi, că iniţiativa de revizuire a Constituţiei susţinută de aceştia nu are nicio legătură cu vreo formaţiune politică, precizând că resping confiscarea politică a demersului lor.
"Iniţiativa noastră de revizuire a Constituţiei României nu are nicio legătură cu vreo formaţiune politică. Nu suntem şi nu am fost la remorca niciunui partid.Demersul nostru nu este în niciun fel legat de PSD sau de guvernarea PSD. Protocoalele semnate cu PSD, PNL şi ALDE nu au vizat decât obţinerea sprijinului parlamentar pentru adoptarea legii de revizuire a Constituţiei României. Am respins şi respingem confiscarea politică a iniţiativei noastre. Exprimarea publică a susţinerii demersului celor 3 000 000 de cetăţeni români, inclusiv de către actori politici, nu poate fi considerată o încercare de confiscare politică. De altfel, legea de revizuire constituţională nu a putut trece decât cu votul mai multor partide de la putere şi din opoziţie. Organizatorul referendumului este Guvernul României, nu PSD. Cine consideră că structura politică a guvernului este un impediment pentru votul la referendum, va trebui să fie consecvent şi să boicoteze şi alegerile de anul viitor organizate de acelaşi guvern. Ceea ce este, evident, absurd", transmite Coaliţia pentru Familie, într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii Coaliţiei pentru Familie precizează că tema referendumului este protecţia constituţională a definiţiei căsătoriei.
"Deci nu vom vota pentru sau împotriva vreunui partid politic, pentru sau împotriva vreunui lider politic. Votul pe care îl vom da este pentru păstrarea firescului vieţii noastre şi a copiilor noştri. Orice altă înţelegere a organizării referendumului este viciată de interese meschine. Atacurile şi defăimarea continue la adresa milioanelor de cetăţeni români care şi-au dorit referendumul demonstrează nivelul de violenţă şi vulgaritate excesivă la care s-a ajuns în societatea românească. Deplângem această situaţie şi îi încurajăm pe toţi susţinătorii referendumului să nu dea curs niciunei tentaţii de a răspunde cu aceeaşi monedă. Deplângem şi condamnăm campania agresivă împotriva Bisericii Ortodoxe Române, dusă de activiştii radicali ai ideologiei de gen, campanie acceptată şi promovată chiar de unele instituţii de presă", potrivit sursei citate.
Românii vor fi întrebaţi la referendumul pentru redefinirea familiei dacă sunt de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.”Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, va fi întrebarea adresată alegătorilor la referendumul pentru revizuirea Constituţiei, respectiv pentru redefinirea familiei, a anunţat după şedinţa de guvern purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
Potrivit acestuia, costul referendumului va fi de 163,712 milioane lei. Referendumul se va desfăşura pe parcursul a două zile, 6 şi 7 octombrie 2018, între orele 7.00 şi 21.00.
Referendumul nu va putea fi monitorizat informatic pentru prevenirea votului ilegal
Mai multe organizaţii neguvernamentale au solicitat luni, 17 septembrie, premierului Viorica Dăncilă elaborarea unei ordonanţe de urgenţă pentru introducerea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV) la referendumul pentru modificarea Constituţiei. Organizaţiile semnatare, printre care se numără Expert Forum (EFOR), Freedom House, Funky Citizens, atrag atenţia asupra numeroaselor probleme pe care le prezintă legislaţia privind organizarea referendumului, mai exact Legea 3/2000.
„Solicităm măsuri urgente pentru un referendum organizat corect: introducerea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV), folosit la ultimele scrutinuri. Organizaţiile semnatare atrag atenţia asupra gravelor lipsuri legislative aferente Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului în contextul în care pe data de 7 octombrie este previzionată organizarea unui referendum naţional privind modificarea Constituţiei. Legislaţia în vigoare este deficitară şi nu reglementează conform normelor internaţionale în domeniu procedurile privind organizarea referendumului, incluzând formarea birourilor electorale, campania pentru referendum, procedurile pentru contestaţii, cele privind observarea sau crearea transparenţei necesare pentru a asigura încrederea publică în proces.
În acest context, considerăm că una dintre problemele principale este lipsa Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV), care a fost introdus pentru alegerile locale (Legea 115/2015) şi alegerile parlamentare (Legea 208/2015). SIMPV este un sistem care a contribuit semnificativ la creşterea încrederii publice în procesele electorale şi considerăm că este absolut necesară utilizarea acestuia în condiţiile în care nu ar exista alte metode eficiente de verificare a votanţilor în timp real şi nici pentru prezentarea unor informaţii esenţiale despre prezenţa la referendum, votul pe listele suplimentare sau utilizarea urnei speciale”, se arată în comunicatul public semnat de organizaţiile nonguvernamentale.