Judecarea contestaţiei lui Mihai Stoica, amânată pentru 23 mai: „Fac puşcărie degeaba”

Judecarea contestaţiei lui Mihai Stoica, amânată pentru 23 mai: „Fac puşcărie degeaba”

Cristi Borcea a fost condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare în dosarul „Transferurilor” Foto Mediafax

Cristi Borcea ar putea afla dacă va ieşi din închisoare. Asta pentru că azi magistraţii Curţii de Apel Bucureşti vor lua în discuţie contestaţia în anulare formulată de Borcea împotriva deciziei din dosarul „Transferurilor” în care a fost condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare. Tot vineri, magistraţii au luat în discuţie şi contestaţia privind anularea pedepsei primită de Mihai Stoica în acelaşi dosar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacă în cazul lui Mihai Stoica, magistraţii au amânat judecarea contestaţiei privind anularea pedepsei pentru 23 mai, judecarea contestaţiei lui Cristi Borcea este în curs de desfăşurare.

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis să amâne judecarea contestaţiei în anulare formulată de Mihai Stoica întrucât avocaţii acestuia au depus la dosar minuta unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) privind aplicarea prescripţiei penale. Potrivit acestei decizii, prescripţia este o instituţie autonomă, motiv pentru care magistraţii o pot aplica în funcţie de Codul penal - fie cel vechi, fie cel nou - în funcţie de cel care îi este mai favorabil inculpatului.

Judecătorii CAB au decis să amâne discutarea acestei contestaţii pentru că motivarea deciziei ICCJ nu a fost publicată în Monitorul Oficial. La auzul acestei decizii, Mihai Stoica a ţinut să precizeze că judecătorilor le este uşor să vorbească, însă el stă în puşcărie.

„Sunt singurul condamnat căruia nu i s-a cerut pedeapsă. Ministerul Public n-a cerut pedeapsă în cazul meu. Vă este uşor să amânaţi, dar eu fac puşcărie degeaba. (...) Am venit de la ora 6.00 dimineaţa, pentru ca dumneravoastră să amânaţi acum. E uşor de vorbit, însă eu stau la puşcărie”, a spus fostul manager general al echipei Steaua Bucureşti.

Instanţa a amânat până la 23 mai judecarea acestei contestaţii.

Mihai Stoica a fost condamnat pe 4 martie în dosarul „Transferurilor” la trei ani şi şase luni de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. 
 
Alături de acesta au mai fost condamnaţi şi alţi 7 grei ai fotbalului printre care şi Gheorghe Popescu care a primit 3 ani, o lună şi 10 zile de închisoare după ce a fost găsit vinovat de evaziune fiscală şi spălare de bani. În cazul acestuia, la ultimul termen de judecată, procurorul a solicitat condamnarea la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.
 
La rândul lor, Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu au primit câte 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru evaziune fiscală, înşelăciune şi spălare de bani. Şi pentru Pădureanu acuzarea ceruse pedeapsa cu suspendare. Mihai Stoica a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare, în condiţiile în care ştia că faptele de care era acuzat s-au prescris. În cazul acestuia, instanţa însă a decis înainte să se pronunţe să schimbe încadrarea juridică a faptelor de care managerul general FC Steaua era acuzat, astfel că acesta a fost condamnat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, faptă pentru care pedeapsa nu s-a prescris.
 
Fostul patron al echipei de fotbal Rapid şi fost vicepremier al României din partea PC, Gheorghe Copos a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală. Impresarul Victor Becali a fost găsit vinovat de evaziune fiscală şi spălare de bani şi a primit 4 ani şi 8 luni de închisoare, iar fratele său, Ioan Becali a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi Cristian Borcea care a fost găsit vinovat de înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani.
 

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Mihai Stoica în ofensivă. Managerul a contestat şi la Curtea de Apel Bucureşti pedeapsa primită în dosarul „Transferurilor”

Liga lui Mititica. Opt grei din fotbal, aruncaţi după gratii pentru corupţie

Cei mai puternici şi influenţi oameni din fotbalul românesc au ajuns după gratii. Judecătorii Curţii de Apel au fost necruţători chiar şi cu Gheorghe Popescu şi Jean Pădureanu, pentru care procurorii anticorupţie ceruseră la ultimul termen al procesului închisoare cu suspendare.

Graţierea lui Gică Popescu rupe România în două

Politicieni, oameni din fotbal, jurnalişti şi oameni de rând cer graţierea lui Gică Popescu, fost căpitan al echipei naţionale a României, în vreme ce mare parte a opiniei publice crede că „Baciul“ trebuie să-şi ispăşească pedeapsa. Specialiştii nu sunt de acord cu o graţiere, care ar arăta că persoanele publice sunt deasupra justiţiei

EXCLUSIV Europarlamentarul Sebastian Bodu dezvăluie cum a ajuns să-i prindă pe greii fotbalului

Europarlamentarul constănţean Sebastian Bodu relatează în exclusivitate pentru „Adevărul“ cum a deschis dosarul în care nume grele din fotbalul românesc au fost trimise la închisoare.

 
Fraţii Ioan „Giovanni“ şi Victor Becali s-au predat la Poliţia Constanţa. Este aşteptat în continuare Cristian Borcea. Cei trei se află la Constanţa, oraş în care şi-au stabilit de curând reşedinţa în acte. Cristian Borcea, Ioan „Giovanni“ şi Victor Becali şi-au făcut buletine de Constanţa pentru a beneficia de executarea pedepsei la Penitenciarul Poarta Albă, unde îşi ispăşeşte condamnarea Gigi Becali.
 
 
Europarlamentarul constănţean Sebastian Bodu aminteşte că el este cel care a dat semnalul demascării corupţiei din fotbalul românesc. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Sebastian Bodu, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), împărtăşeşte tristeţea că lumea a uitat că el a declanşat procesul din Dosarul Transferurilor.
 
 
Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa devine reşedinţa unor nume grele din fotbalul românesc. După Gigi Becali, verii Ioan „Giovanni“ şi Victor Becali, precum şi finul Cristian Borcea, vor să-şi ispăşească pedeapsa la Poarta Albă. Puşcăria situată la 23 kilometri de municipiul Constanţa are motto-ul „Erare humanum est“ - „A greşi este omeneşte“.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: