Când s-au descoperit dimensiunile cataclismului hitlerist, omenirea a încercat să-şi înveţe lecţia. Aliaţii au înfiinţat Naţiunile Unite sperând în evitarea altui Holocaust. Dar beligeranţilor par să li se fi predat lecţii funciar diferite. Americanii şi-au văzut confirmat mitul fondator şi atestată bună părere despre utilitatea libertăţii în confruntarea cu ameninţarea totalitară. Împreună cu principalii aliaţi au fondat o asociaţie a serviciilor secrete anglo-saxone, la care contribuie comunităţile de informaţii din SUA, Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă. Din recentul ei raport reiese convingător camuflarea, de către China comunistă, a originii şi naturii virusului ivit la Wuhan, eventual într-unul din laboratoarele oraşului aflat la originea pandemiei.
 
Ruşii, dimpotrivă, s-au crezut eliberaţi şi întăriţi nu doar de propriul eroism şi de aliaţi, ci şi, vai, de stalinism. Întrucât Rusia a ieşit după război din izolare, iar imperiul comunist s-a extins imens, nu puţini, în frunte cu preşedintele Rusiei, mai cotizează încă la iluzia, potrivit căreia tirania ar fi preferabilă democraţiei. Rusia continuă deci să fie condusă de o cleptocraţie kaghebista în frunte cu un tiran cu propensiuni staliniste, mimând legitimitatea printr-un parlament populat de figuranţi după alegeri trucate şi exercitându-şi puterea cu ajutorul unei poliţii politice criminale, în stare, între altele, să niveleze massmedia. Ca atare, ţara se miră degeaba că, în plină pandemie, îi tot cad medicii neobedienţi de la etaj.
 
Lecţii parţial diferite au extras din conflagraţia antihitleristă şi principalele victime şi făptaşii de căpetenie. Evreii au înţeles necesitatea înfiinţării unui stat democratic propriu, în stare să-i apere de noi exterminări antisemite. Rezultatul e un stat evreu preţuind, pe lângă capacitatea disuasivă a forţelor sale armate, ştiinţa şi medicină avansată, capabile să facă faţă provocării unor crize precum cea iscată de corona.
 
Germania s-a văzut ocupată şi ciopârţită. La ceasul zero al prăbuşirii, nenumăraţi nemţi s-au repezit spre vest, către americani, ca să nu cadă în mâna ruşilor. Tot americanii i-au salvat pe vestberlinezi de inaniţie, prin podul aerian creat în 1949, în timpul asediului stalinist al părţii apusene a fostei capitale naziste. Hărnicia populaţiei şi ancorarea ei capitalistă, occidentală, i-au condiţionat Republicii Federale miracolul economic al anilor 50. Sub cizma rusească, Germania comunistă a avut parte de alt destin.
 
Dar aderenţa la o libertate pentru care nu lupţi zilnic se erodează rapid. Abia în 1985, preşedintele Germaniei apusene, Weizsäcker, a reuşit să le explice persuasiv compatrioţilor săi din vest că finalul celui de-al Doilea Război Mondial s-a dovedit a le fi adus eliberarea, nu înfrângerea. Mulţi apucaseră să interiorizeze opinia potrivit căreia rădăcina tuturor relelor ar fi fost nu atât accesul la putere al ideologiei naziste, cât declanşarea războiului de agresiune. Odată cu ea s-a răspândit gogoriţa potrivit căreia ar ajunge o opţiune pacifistă şi genoflexiunile în faţa Rusiei ca să se garanteze situarea Germaniei de partea bună a istoriei şi în avangarda unei umanităţi edificate.
 
Destinderea care a urmat faimoasei Ostpolitik a lui Willy Brandt şi prăbuşirea imperiului sovietic au părut să le dea dreptate promotorilor concesiilor făcute regimului moscovit. În fapt, implozia sistemului comunist nu s-a datorat variilor exerciţii de împăciuitorism, ci reînarmării NATO. Asimilarea bine intenţionatei neghiobii înveşmântate în faldurile unei presupuse lecţii a istoriei a determinat apariţia şi perpetuarea unui lung şir de funeste gafe ale stângii germane.
 
Una din ultimele, dar poate cea mai iresponsabilă, au dat-o pe gură, zilele trecute, liderii mult împuţinatului partid social-democrat. În goana lor neobosită după voturi şi parteneri de coaliţie antiamericani de felul celor de extremă stângă, şeful SPD, Borjans, şi liderul grupului său parlamentar, Mützenich, au cerut mai nou disocierea Germaniei de arsenalul nuclear al NATO şi interdicţia staţionării armelor atomice americane în Republica Federală.
 
Tâmpenie politică şi strategică mai mare şi cu consecinţe mai pernicioase, posibil mortale, pentru principiul disuasiunii şi securitatea unei Germanii şi Europe, aflate faţă în faţă cu ameninţarea arsenalului chinez şi rusesc, e greu de imaginat.
 
N-ar fi singura eroare gravă, făcută de liderii germani în urma unor catastrofe. Cea de la Fukushima şi dorinţa de a fi pionerii celei mai bune dintre lumi i-a determinat să renunţe la energia nucleară şi să îmbrăţişeze un ecologism radical. În consecinţă, nicăieri nu e mai scumpă energia decât în Germania. Iar relansarea economică după gigantica recesiune provocată de corona şi de proasta gestiune a pandemiei riscă să se vădească extrem de laborioasă.
 
Nu e clar, prin urmare, dacă principala putere europeană va extrage din pandemie concluzii adecvate. Nu ajunge ca elitele germane să regrete îndelungată şi vinovata desconsiderare a utilităţii şi viabilităţii statului naţional care, în faza acută a crizei corona, s-a dovedit net mai util decât UE.
 
Îşi vor asuma ele, oare, lecţia nefăcutelor chineze? Raportul serviciilor secrete anglo-saxone sugerează criminala vinovăţie a regimului de la Beijing în materie de apariţie, disimulare, consecutiva răspândire şi tratare inadecvată ale coronavirusului şi de abordare a pariului medical şi sanitar impus de pandemie. Dar vor accepta germanii şi europenii evidenţa? Se vor disocia ei de împăciuitorismul de tip München 1938 care i-a conferit o nebănuită şi evitabilă putere hitlerismului, aşa cum căciulirea în faţa ambiţiilor de supremaţie mondială ale Beijingului încurajează ameninţările comuniştilor chinezi la adresa uigurilor, a tibetanilor, a populaţiei din Hongkong, a vecinilor mici şi mari ai Chinei, a lumii întregi?
 
Vor înţelege europenii că punţile transatlantice şi democraţia sunt indispensabile? Că încălcarea autocratică a principiilor democratice generează crize de felul pandemiei actuale, ori agravarea lor? Că în era succeselor unor regimuri despotice, atât complicităţile cu tirania cât şi concesiile pe care lumea civilizată i le face unui sistem al dispreţului faţă de om, precum cel totalitar, chinezesc, sunt mai mereu sinucigaşe, aşa cum au fost şi plocoanele pronaziste din anii 30? Şi că globalizarea n-are cum să fie ok cât timp nu se asigură libertatea şi drepturile tuturor?

Nota redacţiei: Ministrul federal de Externe Heiko Maas (SPD) s-a pronunţat împotriva retragerii armelor atomice americane din Germania şi a disocierii Germaniei de arsenalul nuclear al NATO cerute de liderii SPD Borjans şi Mützenich. El a declarat pentru Der Spiegel că astfel de paşi unilaterali „slăbesc alianţele noastre”. 

Petre Iancu - Deutsche Welle