
Copii vânduţi ca la piaţă. În România, ţară europeană cu pretenţii de stat civilizat, sunt oameni care îşi vând copiii abia născuţi, pe bani puţini. Reporterii postului de televiziune Digi24 au reuşit să cumpere o fetiţă în vârstă de nici o lună de la o familie din Moreni. Au ajuns în casa părinţilor vânzători după ce au vorbit cu asistente din maternităţi, care i-au îndrumat din Bucureşti spre Târgovişte, apoi spre Moreni.
Prima oprire a fost la Maternitatea Bucur, unul din cele mai mari spitale de copii din România. Reporterul Digi24 le convinge repede pe asistente că este o femeie care, din motive medicale, nu poate avea copii şi că ar vrea să cumpere unul, pentru a evita „hârţogăraia” de adopţie. Aici, asistenta de la secţia de nou născuţi nu pare surprinsă de propunerea pe care i-o fac reporterii, chiar dacă ceea îi cer aceştia nu e doar imoral, ci se pedepseşte cu până la şapte ani de închisoare.
UPDATE 19.30 Protecţia Copilului i-a preluat pe toţi minorii din sânul „familiei”
Direcţia de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Dâmboviţa a decis să preia toţi copiii de lângă părinţii care ar fi fost gata să îl vândă pe unul dintre ei, cu 2.000 de lei. Fetiţa în vârstă de două luni este în continuare internată la spital, deoarece suferă de subnutriţie, dar va fi preluată şi ea imediat ce medicii o vor externa.
Reporter: „Dar sunteţi de acord?”Tată: „Da, da. Eu nu am treabă.”Reporter: „Să îmi spuneţi cât vă dau? Vorbiţi cu soţia?”Tată: „Da. Cu asta mică nici nu m-am obişnuit.”Reporter: „Vreau să vă gândiţi cât aţi vrea dumneavoastră.”Se gândeşte câteva clipe şi vine cu o ofertă.Tată: „Am stat de vorbă. Nu vă cer marea cu sarea. Cu 20 de milioane o dau.”Reporter: „20 de milioane?”Tată: „Da, bani vechi.”Reporter: „Rămâne să vă aduc cei 20 de milioane când vin cu soţul meu?”Tată: „Da, bineînţeles. Să fie bine pentru toţi de acum încolo.”
Reporterii Digi24 au sesizat în aceeaşi zi Poliţia, care au marcat banii şi au organizat flagrantul.După ce mama ei o predă cumpărătoarei, oamenii legii intervin.„Mâinile la spate! Jos! Jos!”„Nu mai mă pune jos!”„Jos, mă!”„Bă, i-ai chemat p-ăştia, mă?!”În faţa poliţiştilor, părinţii ce-şi vând copilul îşi dau arama pe faţă.„Nu am nimic! Nimic, nimic nu am!”„Aveţi bani la dumneavoastră?”„Da, mi s-au dat nişte bani!”„Câţi bani?”„Nu ştiu!”„Pentru ce v-au fost daţi banii?”„Pentru adoptarea copilului!”„Mai am încă patru!”„Şi adoptarea... aşa se procedează?”„Toate actele sunt în casă.”„Toate actele sunt în casă?”„A venit un domn să o ia pe fată.”„S-o ia? În ce sens s-o ia?”„Pentru că ei n-au putut să facă copii.”
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: