Controale de mediu în Suceava. Poliţiştii au „sunat adunarea” în 8 judeţe învecinate pentru verificări la firme de exploatare a lemnului

Controale de mediu în Suceava. Poliţiştii au „sunat adunarea” în 8 judeţe învecinate pentru verificări la firme de exploatare a lemnului

Firmele de exploatarea lemnului din Suceava vor da explicaţii în perioada 2-5 iunie Imagine: Adevărul

Un număr de 12 firme din nord-estul ţării sunt vizate de controale ale poliţiştilor Direcţiei de Ordine Publică - Serviciul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol sub aspectul respectării legislaţiei de mediu. Acţiunea a demarat marţi şi se va încheia pe data de 5 iunie.

Ştiri pe aceeaşi temă

  „Începând de astăzi, poliţiştii Direcţiei de Ordine Publică - Serviciul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol desfăşoară, timp de 4 zile, o acţiune în judeţul Suceava pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier naţional. De asemenea, poliţiştii verifică şi respectarea dispoziţiilor legale de agenţii economici pe linia achiziţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialelor lemnoase”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.
 

Mobilizare generală în 8 judeţe

Acţiunea are loc în perioada 2 - 5 iunie şi vizează verificarea a 12 agenţi economici.
 
La acţiune participă poliţişti din cadrul Direcţiei de Ordine Publică - Serviciul Protecţia Fondului Forestier si Piscicol, sprijiniţi de poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Suceava, Maramureş, Neamţ, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Covasna şi Vrancea.
 
De asemenea, activităţile se desfăşoară în colaborare cu specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - Gărzile Forestiere Cluj, Braşov, Râmnicu Vâlcea, Focşani şi Suceava, precum şi specialişti din cadrul RNP Romsilva - Direcţia Silvică Suceava.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: