Coloneii din Jandarmerie care au dat ordin de reprimare a protestului din 10 august 2018, în faţa instanţei la fix 2 ani de la violenţele de stradă

Coloneii din Jandarmerie care au dat ordin de reprimare a protestului din 10 august 2018, în faţa instanţei la fix 2 ani de la violenţele de stradă

Colonelul Cătălin Sindile a venit personal la proces. Imagine: Adevărul

Fosta conducere a Jandarmeriei Române care a ordonat intervenţia brutală a forţelor de ordine împotriva protestatarilor de la Mitingul Diasporei, din data de 10 august, au contestat în instanţă decizia de redeschidere a urmăririi penale împotriva lor. Procesul se va dezbate pe 10 august, exact la doi ani de la faptele pentru care sunt cercetaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Curtea de Apel Bucureşti (CAB), a amânat, joi, pentru 10 august dosarul având ca obiect confirmarea redeschiderii urmăririi penale împotriva lui Sebastian Cucoş, Valentin Cazan, Dan Chirică şi Cătălin Sindile, ultimul prezentându-se personal la termen.
 

Mai-marii din Jandarmerie, judecaţi la secret

 
Dosarul în care cei patru au calitatea de intimaţi, adică se apără împotriva deciziei procurorilor, se judecă în şedinţă secretă, departe de ochii presei şi ai victimelor.
 
„Dosar 4012/2/2020 – Admite cererile de amânare formulate în cauză şi stabileşte termen de judecată la data de 10.08.2020, ora 11.00, sala P55, pentru când se citează intimaţii care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 06.08.2020”, este minuta CAB.
 
Marţi, procurorul şef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat parţial soluţia de clasare a Dosarului 10 August şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.
 
Soluţia de redeschidere a anchetei trebuie aprobată de către un judecător, după care dosarul va fi preluat de Parchetul Militar.
 

Miza dosarului de la Curtea de Apel

 
Dacă magistratul de la Curtea de Apel Bucureşti va aproba ordonanţa DIICOT, se va redeschide urmărirea penală faţă de:
  • colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române;
  • maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; 
  • colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române; 
  • comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.
Aceştia vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.
 
De asemenea, dosarul se va redeschide sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals.
 

Cum a fost clasat Dosarul 10 August

 
În ordonanţa de redeschidere a anchetei, Giorgiana Hosu explică faptul că procurorul Doru Stoica, cel care a clasat acuzaţiile la adresa şefilor Jandarmeriei, nu a readministrat probele strânse de Parchetul Militar în Dosarul 10 August şi nici nu a reaudiat suspecţii, victimele şi martorii.
 
Giorgiana Hosu arată că şefii Jandarmeriei nu au vrut să dea declaraţii atunci când au fost chemaţi la Parchetul Militar, însă ei trebuiau citaţi la DIICOT, după preluarea dosarului de la procurorii militari.
 
De asemenea, nicio persoană vătămată şi niciun martor nu au fost citaţi la DIICOT, cu excepţia unor oficiali - şi anume Carmen Dan, Speranţa Cliseru, Aurelian Bădulescu şi Alin Ionel Mastan.
 
Conform DIICOT, o pondere semnificativă a martorilor audiaţi în dosar sunt de fapt lucrători ai Jandarmeriei Române, coordonaţi de către cei patru suspecţi în ziua de 10 august 2018, astfel încât era cu atât mai necesară coroborarea acestor declaraţii cu poziţia şi conduita coordonatorilor.
 
Giorgiana Hosu mai spune că nu au fost solicitate mai multe probe de natură tehnică, în condiţiile în care o parte din înregistrările video aflate la dosar nu au putut fi accesate.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: