De câteva zile, preşedintele şi premierul se duelează mai dihai ca la Plevna. Motivul nu e unul politic – creştere economică, recesiune, măsuri de creştere, luptă cu marea corupţie. Brusc, toate s-au topit ca o îngheţată uitată în cupă la soare. 

Ţara se pregăteşte cernită şi sfâşiată de durere să-şi ia adio de la unul din cetăţenii ei, Florin Cioabă. Un domn, care şi-a luat titlul de rege. Şi nu unul al vreunui sport, sau al unui gen muzical, ci pe cel de rege al ţiganilor. Acesta s-a dus să-şi petreacă un concediu în Antalya, numai că soarele şi căldura l-au adus în spital. A suferit câteva preinfarcte şi a fost operat de urgenţă, montându-i-se aparate de stabilizare. După ce operaţia a reuşit şi pacientul a părut că-i revine, au apărut complicaţiile şi, din păcate, decesul, în această dimineaţă (n.r.- duminică, 18 august).  

O clipă am crezut că mă aflu în Coreea de Nord, la moartea lui Kim Jong Il. 

Şi la televizor a început circul... 

Vreau să precizez, din capul locului, că am tot respectul pentru acest domn şi vreau să transmit condoleanţe familiei şi prietenilor săi, dar nu mă pot împăca deloc cu lupta politico-mediatică purtată în cazul acestui trist eveniment. Preşedintele, premierul, ministerele de resort au uitat de problemele curente şi s-au întrecut, în ultimele zile,  în măsuri de salvare a muribundului. Hoardele de supuşi au dat năvală mai ceva ca Sinan Paşa să doneze sânge. Totul în văzul televiziunilor. Dacă unul dădea telefon la doctor şi la familie, altul se bătea să asigure transport aerian, altul să protejeze cu arma în mână ordinea tulburată de isteria naţională ce se va isca la funeraliile marelui dispărut. Plus bălăcăreala, scuzaţi, ca la uşa cortului între Elena Udrea şi Victor Ponta. O clipă am crezut că mă aflu în Coreea de Nord, la moartea lui Kim Jong Il. Mă aştept să văd vagoane de aur, mai mult decât vor unii să scoată de la Roşia Montană, manele în difuzoare, grătare fumegânde, tristeţe mare, o ploaie de euro, alaiuri interrminabile de bemweuri şi merţane, ce să mai vorbim. Până şi un veteran al politicii româneşti, de altfel, destul de prudent şi rezervat, s-a lăsat purtat de val. Ion Iliescu, cel sub mandatul căruia dispărutul a început să se afirme, ca urmaş al lui Ion Cioabă, în schimbul voturilor supuşilor, a vorbit de personalitatea dispărutului, cu regret. Ba pe la o televiziune, cineva a venit cu ideea să arate cum s-a ridicat dispărutul împotriva lui Ceauşescu. Adică noi, muritorii de rând, să ne smulgem părul din cap şi să ne tăvălim pe macadam că a murit un far călăuzitor al luptei pentru democraţie. Să nu mai vorbim de alesele cuvinte ale Ebei, care mai vrea să meargă la Bruxelles, încă odată, deşi o aşteaptă o carieră de succes, aceea de mămică. 

De mai mulţi ani se ştie, şi ne facem, vorba lui Răzvan Vasilescu în „Balanţa”, că nu observăm că bat europarlamentarele la uşă şi noianul de voturi poate fi cules uşor de la supuşii regelui trecut la corturile veşnice. 

O să mă înjuraţi că sunt cinic, dar aşa suntem noi, ăştia prostiţi de ani de zile de vorbăria goală, înghiţită de ţigani-rromi, cu aprobarea mai marilor lor, regi, împăraţi, bulibaşi şi ce-or mai fi. 

Nu, dragi cititori, nu mila creştină îi face pe politicieni să joace ursul în bâlci. Vor să puncteze esenţial, pe marginea gropii regelui Cioabă. 

Ani de zile s-a vorbit de „manelizare”, de „otevizare”, de „becalizare” în România. Acum, urmează o nouă acţiune, „ciobizarea”. 

Care politician se va jeli mai tare, care va promite mai multe, va avea mai mulţi aşi, probabil de treflă, în mânecă, din partea urmaşului. Noi ceilalţi, în aşteptarea  îndeplinirii promisiunilor, vom privi circul televizat şi vom încerca să desprindem sentimentele reale de durere, la o aşa grea încercare din vâltoarea avalanşei de grotesc şi penibil care va însoţi înmormântarea regelui Cioabă.