Cutremur la Pentagon în plin război cu Iranul: șeful Armatei SUA, forțat de Pete Hegseth să se retragă imediat din funcție
0O nouă schimbare de amploare zguduie Pentagonul. Pete Hegseth l-a obligat pe generalul Randy George să renunțe imediat la conducerea Armatei SUA, într-o mișcare care alimentează speculațiile privind epurările din sistemul militar american.

Pentagonul nu a oferit nicio explicație oficială, însă presa internațională vorbește despre dorința administrației Trump de a instala o conducere militară complet aliniată noii viziuni strategice.
Generalul Randy George, în vârstă de 61 de ani, ocupa funcția din 2023, după ce fusese nominalizat de fostul președinte Joe Biden și confirmat de Senatul american.
Mandatul său ar fi trebuit să dureze până în 2027, însă retragerea a fost anunțată „cu efect imediat” de purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell.
„Generalul Randy George se va retrage din funcția sa de al 41-lea șef al Statului Major al Armatei, cu efect imediat”, a declarat Sean Parnell.
Demisia forțată vine într-un moment extrem de sensibil, la aproape cinci săptămâni de la debutul operațiunilor militare americano-israeliene împotriva Iranului.
Președintele Donald Trump a declarat că războiul din Orientul Mijlociu s-ar putea încheia în „două sau trei săptămâni”, fără a clarifica însă dacă Washingtonul ia în calcul și o invazie terestră, potrivit CBC.
Într-o declarație controversată, Pete Hegseth a afirmat recent că Statele Unite preferă un acord de pace, dar a adăugat: „Între timp, vom negocia cu bombe.”
Cine este Randy George
Ofițer de carieră în infanterie și absolvent al prestigioasei academii militare West Point, Randy George a luptat în primul Război din Golf, precum și în Irak și Afganistan. Înainte de a deveni șeful Armatei, el a fost adjunctul comandantului Armatei SUA și principalul consilier militar al fostului secretar al Apărării Lloyd Austin, între 2021 și 2022.
George a supraviețuit primului val de epurări din februarie 2025, când Hegseth a îndepărtat mai mulți lideri militari de rang înalt, printre care președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore, generalul C.Q. Brown, șefa operațiunilor navale, amiralul Lisa Franchetti, și adjunctul șefului Forțelor Aeriene, generalul Jim Slife.
De atunci, alți generali și amirali fie au fost demiși, fie s-au retras anticipat, în cadrul celei mai ample reorganizări a Pentagonului din ultimele decenii.
Omul lui Hegseth preia interimar comanda Armatei
Locul lui George va fi ocupat interimar de generalul Christopher LaNeve, actualul viceșef al Statului Major al Armatei și unul dintre oamenii de încredere ai lui Hegseth.
LaNeve, fost comandant al Diviziei 82 Aeropurtate, a fost anterior chiar asistentul militar al lui Hegseth. Potrivit CBS News, alegerea sa este văzută drept un semnal clar că noua conducere politică dorește o armată mai disciplinată ideologic și mai apropiată de agenda Casei Albe.
Un oficial superior al Departamentului Apărării a declarat pentru CBS: „Îi suntem recunoscători pentru serviciile sale, dar era momentul pentru o schimbare la conducerea Armatei.”






















































