Christian Ciocan, demis cu greu după ce a făcut un scandal monstru într-o secţie de poliţie. „Asemenea comportamente sunt tolerate şi încurajate la nivelul MAI“

Christian Ciocan, demis cu greu după ce a făcut un scandal monstru într-o secţie de poliţie. „Asemenea comportamente sunt tolerate şi încurajate la nivelul MAI“

Comisarul şef Christian Ciocan a fost, în final, destituit FOTO: Captură video

La patru zile după ce a contabilizat şapte contravenţii şi a făcut scandal într-o secţie de poliţie, comisarul-şef Christian Ciocan a fost demis din funcţia de director pe care o ocupa în cadrul Ministerului de Interne. Ministrul Lucian Bode a fost mai supărat că au apărut imagini cu scandalul din sediul poliţiei, decât de atitudinea comisarului

Ştiri pe aceeaşi temă

Patru zile. Atât i-a trebuit ministrului de Interne Lucian Bode să-l demită de comisarul-şef Christian Ciocan, director al Unităţii de Politici Publice în cadrul Ministerului de Interne, după ce a bifat şapte contravenţii la regimul rutier şi a făcut un scandal monstru în Secţia 4 de Poliţie din Capitală. Ba mai mult, ministrul s-a arătat revoltat că au apărut pe Facebook imagini video cu scandalul făcut de Christian Ciocan. În replică, sindicaliştii au susţinut că, prin lipsa de reacţie rapidă, ministrul Bode îşi asumă ca, la nivelul ministerului pe care îl conduce, subalternii săi să aibă astfel de comportamente faţă de lege.
 
Totul a început după ce fostul purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul-şef Christian Ciocan, a rămas fără permisul auto după ce a fost prins de colegii săi poliţişti că a comis 7 încălcări ale legii. În plus, Ciocan a fost amendat şi cu 6.000 de lei. Potrivit sindicatului poliţiştilor EUROPOL, Ciocan a pătruns pe o stradă unde acţiona indicatorul „Accesul interzis” şi la solicitarea agenţilor a refuzat să se legitimeze.
 
„Faptele au fost constatate de către patrula de ordine publică din cadrul Secţiei 4 Poliţie. Atitudinea şi comportamentul manifestate de Ciocan au fost scandaloase, mai ales pentru poziţia pe care o ocupă, recurgând la ameninţări şi intimidări la adresa agenţilor, şi chiar i-a jignit afirmând că nu cunosc legea. Ciocan a pătruns pe o stradă  unde acţiona indicatorul «Accesul interzis» şi la solicitarea agenţilor a refuzat să se legitimeze, aşteptând probabil să fie recunoscut de la televizor. Ulterior, agenţii de poliţie au constatat că autoturismul condus de Ciocan are ITP-ul expirat din anul 2018, autoturismul nu era asigurat, lipsea una dintre plăcuţele de înmatriculare, nu avea actele asupra lui şi a refuzat să respecte indicaţiile poliţistului. Pentru cele 7 fapte, Ciocan a fost amendat cu aproximativ 6.000 de lei, iar ca măsuri complementare a fost reţinută plăcuţa cu numărul de înmatriculare şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice pentru 30 de zile”, au scris sindicaliştii EUROPOL, care au publicat şi imaginile în care contravenientul Ciocan era surprins făcând scandal în Secţia 4 Poliţie.   
 

Ministrul nu era convins 

Tocmai acest material video pare să-l fi deranjat pe ministrul Bode. Într-o intervenţie în care anunţa că a cerut o verificare a faptelor petrecute la Secţia 4, el a declarat că „sunt câteva chestiuni care îmi sunt neclare. Am văzut acele imagini din interiorul unei secţii de poliţie, ceea ce nu este un lucru uzual, era spaţiu administrativ, într-adevăr, puteau să înregistreze, dar trebuie văzut de când colegi poliţişti se ocupă cu înregistrări în secţia de poliţie şi se transmit prin intermediul sindicatului”. 
 
Ba mai mult, ministrul nu este convins că lucrurile au stat aşa cum au povestit sindicaliştii şi că trebuie lămurit filmul evenimentelor în care a fost implicat Christian Ciocan. „Pe de o parte, înţeleg că a încălcat şapte reguli de circulaţie, pe de altă parte, permisul nu i-a fost reţinut, amenda nu a fost plătită şi vreau să văd că într-adevăr procesul-verbal a fost întocmit cu obligaţia de a preda permisul de conducere în termenul legal. (…) Toate aceste elemente o să le primesc în raport şi în funcţie de ceea ce va prezenta Poliţia Capitalei vă asigur că voi lua măsuri. (...) Înţeleg că a fost sancţionat, că avea ITP-ul expirat, dar vom vedea, va rezulta din raport acest lucru. Nu contează cine este proprietarul maşinii, până la urmă toţi suntem obligaţi să respectăm legea şi să circulăm respectând legea”, a explicat ministrul de Interne.
 

Reacţia sindicatului 

Reprezentanţii sindicatului EUROPOL se arată miraţi de reacţia ministrului. „Cea mai mare problemă a ministrului Bode se pare că nu sunt comportamentul şi atitudinea suburbană a comisarului-şef Ciocan la adresa poliţiştilor care au aplicat legea, aflat în subordinea sa directă în cadrul MAI, ci faptul că aceste imagini au ajuns în spaţiul public. E ca şi cum victima unui viol este întrebată întâi cât de scurtă era fusta pe care o purta şi abia apoi despre trauma prin care a trecut.
„Asemenea comportamente sunt tolerate şi încurajate la nivelul MAI“
EUROPOL
Dubla măsură cu care acţionează ministrul Bode ne demonstrează că, în continuare, în MAI dreptatea se împarte după poziţie şi funcţie, atât timp cât suntem ferm convinşi că dacă atitudinea şi comportamentul lui Ciocan ar fi fost manifestate de un agent de poliţie, acesta ar fi fost de mult cercetat, condamnat şi dat afară din Poliţie. (...) Au trecut patru zile de la acest incident, iar fiecare oră care trece fără ca ministrul Bode să sancţioneze acest derapaj al comisarului-şef Ciocan sub pretextul unor verificări ne determină să credem că asemenea comportamente sunt tolerate şi încurajate la nivelul MAI”, a transmis sindicatul EUROPOL. 
 
După aceste schimburi indirecte de replici, joi după-amiază, MAI a anunţat, în final, că ofiţerul Ciocan şi-a pierdut funcţia. „Ca urmare a  raportului scris prezentat de către directorul general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în legătură cu situaţia expusă în spaţiul public, ministrul Afacerilor Interne a dispus încetarea împuternicirii ofiţerului de poliţie din funcţia de director al Unităţii de Politici Publice a MAI. În continuare, comisarul-şef de poliţie Ciocan Christian îşi va desfăşura activitatea în funcţia de execuţie ocupată anterior în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române”, a transmis MAI într-un comunicat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările