CCR a respins sesizarea Avocatului Poporului: Prevederile din Legea carantinei privind internarea pacienţilor sunt constituţionale

CCR a respins sesizarea Avocatului Poporului: Prevederile din Legea carantinei privind internarea pacienţilor sunt constituţionale

CCR a decis că legea carantinei este constituţională

Judecătorii CCR au respins, marţi, sesizarea Avocatului Poporului în privinţa Legii carantinei, stabilind că prevederile privind internarea pacienţilor cu boli contagioase şi detaşarea medicilor sunt constituţionale.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Plenul Curţii Constituţionale, în cadrul controlului posterior promulgării, cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art.8 alin.(3)-(9) şi ale art.19 alin.(2)-(6) din Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic şi cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art.19 alin.(1) din aceeaşi lege, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.8 alin.(3)-(9) cu referire la sintagma izolarea într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare şi ale art.19 din Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic sunt constituţionale în raport cu criticile formulate”, informează CCR citat de Mediafax.

În sesizarea sa, Avocatul Poporului afirmă că prevederile din lege atacate încalcă decizii precedente date de CCR şi încalcă, suplimentar, norme ale CEDO. „Soluţia legislativă referitoare la izolarea într-o unitate sanitară (...) este constituţională, numai în măsura în care acest tip de izolare se impune ca măsură de ultim resort, după ce toate celelalte măsuri, de o severitate mai scăzută, au fost epuizate. În mod contrar, izolarea într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare are drept consecinţă nerespectarea de către legiuitor a deciziei CCR", a susţinut Avocatul Poporului, Renate Weber.

De asemenea, Renate Weber arăta: „Ţinând seama de natura restrictivă de libertate a măsurii izolării în unitatea sanitară sau locaţia ataşată, legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze proceduri şi garanţii pentru toate părţile implicate, menite să imprime un caracter previzibil legii".

În ce priveşte art 19 din Legea nr.136/2020, acesta se refră la detaşarea medicilor în cazul unei crize de personal: ”În situaţia existenţei unui deficit de personal medical constatat de către direcţia de sănătate publică sau de inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau al municipiului Bucureşti, pe durata instituirii măsurii în domeniul sănătăţii publice, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, personalul medical, paramedical şi auxiliar specializat din sistemul public poate fi detaşat cu acordul persoanei detaşate, iar în lipsa acestuia, în condiţiile prezentei legi, pe o durată de cel mult 30 de zile, prin ordin al ministrului sănătăţii, al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta sau, după caz, al conducătorului instituţiei angajatoare”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările