Care sunt primele ţări care au sărit în ajutorul României în combaterea efectelor generate de COVID-19

Care sunt primele ţări care au sărit în ajutorul României în combaterea efectelor generate de COVID-19

Solidaritate europeană. Olanda şi Polonia, alături de România, în eforturile de combatere a efectelor generate de COVID-19.

România a primit 250 de concentratoare de oxigen din stocurile RescEU ale Olandei şi Poloniei. Acestea au ajuns deja în ţară, transportul fiind asigurat de către Olanda. Aparatura a fost instalată la unitatea modulară Pipera, din Capitală.

Ştiri pe aceeaşi temă

La solicitarea statului român în vederea acordării sprijinului în combaterea efectelor generate de creşterea exponenţială a numărului de cazuri confirmate SARS-CoV-2, adresată Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, 200 de concentratoare de oxigen din stocurile RescEU ale Olandei şi 50 de astfel de echipamente medicale amintite anterior din stocurile Poloniei au fost oferite României.

„Olanda a asigurat transportul acestor materiale sanitare indispensabile tratării pacienţilor infectaţi cu noul Coronavirus care au nevoie de oxigen. Acestea au ajuns în cursul zilei de duminică în ţară, la depozitul aflat în gestiunea IGSU şi au fost instalate astăzi la unitatea modulară Pipera, din Bucureşti”, au transmis reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. 

Dată fiind criza sanitară generată de coronavirusul SARS-CoV-2, dar şi apariţia altor situaţii de criză manifestate prin incendii, inundaţii, explozii, cutremure în ultimii ani, Mecanismul European de Protecţie Civilă, prin statele implicate a reuşit ca prin activarea acestuia, ori de câte ori situaţia a impus-o, să ofere sprijin imediat comunităţilor care se confruntă cu o situaţie de dezastru.

România, în anii 2020, respectiv 2021, a răspuns imediat solicitărilor venite din partea Mecanismului European de Protecţie Civilă, efectuând astfel, 37 misiuni de sprijin.

 

România a cerut ajutor internaţional pentru medicamentul Tocilizumab şi pentru concentratoare de oxigen de 10 litri

Decizia a mai fost luată „ţinând cont de situaţia stocurilor la nivel global a imunomodulatorului Tocilizumabum precum şi de numărul insuficient de concentratoare de oxigen existent la nivelul unităţilor sanitare care sunt necesare în asigurarea aportului de oxigen pentru pacienţii cu forme severe şi critice de COVID-19, în contextul asigurării parţiale, până la această dată, a materialelor, echipamentelor şi medicamentelor prin intermediul Mecanismului European de Protecţie Civilă şi raportat la urgenţa nevoii de asigurare a medicaţiei necesare pentru tratarea pacienţilor cu forme critice şi severe de COVID-19”. 

Totodată, continuă livrarea de Tocilizumabum, medicament necesar pentru tratarea formelor critice şi severe de COVID-19, a anunţat ministerul.

„Din stocul total de 2.000 fl de 400 mg si 6.434 de flacoane de 80 de mg Tocilizumabum achiziţionat printr-un acord-cadru, au fost distribuite către Direcţiile de sănătate publică un număr 1.620 flacoane de 400 mg şi 5.100 de flacoane de 80 mg, iar astăzi vor fi livrate alte 259 flacoane de 400 mg şi 848 flacoane de 80 mg. Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti alocă medicamentul către spitalele din zona lor de responsabilitate, care tratează pacienţi cu forme critice şi severe, ventilaţi mecanic sau care necesită aport de oxigen", se mai arată în informare.

Săptămâna trecută, Ministerul Sănătăţii a solicitat Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă activarea Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene pentru achiziţionarea a altor 12.700 de flacoane de Tocilizumabum, după ce firma producătoare, care are încheiat un acord cadru şi un contract subsecvent cu Ministerul Sănătăţii, a anunţat că se află în imposibilitatea de a livra medicamentul până la finalul anului 2021, având în vedere situaţia de stock-out a produsului la nivel global. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările