Şeful CSM spăla dosarele şefilor

Şeful CSM spăla dosarele şefilor

Horaţius Dumbravă a ratat ocazia de a se recuza în procesul angajatorului său

Actualul şef al Consiliului Superior al Magistraturii este suspect de favorizarea acuzaţilor în instanţă. Liviu Marian, rectorul Universităţii ,,Petru Maior“, a fost acuzat de ANI că a pompat bani în firma familiei. El a fost achitat de judecătorul Horaţius Dumbravă, fost subordonat.

Ştiri pe aceeaşi temă

La 7 decembrie 2006, Universitatea ,,Petru Maior", din Târgu-Mureş, a încheiat un contract în valoare de peste 42.000 de lei (10.000 de euro) cu firma Transilvania Mix Trade SRL, deţinută de rectorul Liviu Marian (62 de ani) şi firma germană Dr. Kocher Gmbh. Firma era reprezentată, în calitate de director executiv, de soţia rectorului, Mariana Marian.

Citiţi şi:

Șeful CSM la Suceava: “Criza economică a afectat activitatea instanțelor”

Rectorul Liviu Marian



Firma a livrat, potrivit contractului, o serie de echipamente (şase categorii de produse), iar universitatea le-a achitat şi le-a dovedit asta cu factură inspectorilor ANI. În urma faptei comise, rectorul Liviu Marian urma să răspundă penal.

Procurorii avocaţi

Procurorul Codruţa Simona Apetroaiei, de la Parchetul Curţii de Apel din Târgu‑Mureş a soluţionat cauza cu neînceperea urmăririi penale (NUP) împotriva rectorului Liviu Marian, pledoaria lor fiind mai degrabă una avocăţească. Unul dintre motivele invocate de procurori era acela că nu rectorul a semnat contractul atribuit firmei sale, ci subordonatul acestuia, prorectorul Vasile Boloş. În plus, procurorii au invocat şi faptul că rectorul nu a făcut parte din comisia de licitaţie. Procurorii au fost impresionaţi şi de faptul că rectorul, deşi a încasat dividende de la Transilvania Mix Trade SRL în 2004 şi 2005, nu a făcut asta şi în 2006. Procurorii negau statutul de funcţionar public al rectorului.

Argumentaţia procurorului este contrazisă flagrant de documentele ajunse ulterior pe masa judecătorului Horaţius Dumbravă (40 de ani), la Curtea de Apel Târgu¨-Mureş, odată cu cererea rectorului de anulare a actului de constatare emis de ANI. Se poate spune că magistratul cunoştea cazul. Potrivit declaraţiei sale de avere, în 2006, el era încă subordonat rectorului Liviu Marian, fiind asistent universitar la „Petru Maior". În realitate, deşi nu a făcut parte din comisia de licitaţie şi nu a semnat contractul cu propria firmă, la 3 octombrie 2006, rectorul Liviu Marian este cel care a semnat declanşarea procedurii achiziţiei publice şi tot el este cel care a desemnat, în aceeaşi zi, comisia de licitaţie. Deşi a admis că rectorul este în conflict de interese, în motivarea deciziei sale magistratul Dumbravă a invocat vicii de procedură, dar şi faptul că ANI nu exista ca instituţie în perioada octombrie-decembrie 2006, în care rectorul ar fi comis fapta.

El a omis articolul din Legea ANI care prevede că activitatea de verificare derulată de inspectori vizează întrega perioadă a exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice. Or, Liviu Marian a ocupat fără întrerupere funcţia de rector, asimilată funcţiei publice, deoarece este o funcţie de conducere într-o instituţie a statului, din 2006 şi până acum.

Specialişti în Drept susţin că acesta era un motiv suficient pentru ca magistratul să se abţină de la pronunţarea unei sentinţe, pentru a nu încălca Statutul magistraţilor şi pentru a nu se afla el însuşi într-un conflict de interese. Pe de altă parte, aceiaşi specialişti susţin că şi ANI este în culpă, pentru că înştiinţarea trimisă rectorului Liviu Marian nu a ajuns la destinatar.

Dumbravă: ,,Nu comentez"

Pe de altă parte însă, Gheorghiţă Mateuţ, specialist în Drept Penal şi Procedură Penală şi profesor la Universitatea ,,Babes-Bolyai" din Cluj Napoca, a explicat pentru ,,Adevărul": ,,Funcţia de rector a fost şi în 2006 şi este şi acum funcţie publică, atâta vreme cât este ocupată într-o universitate de stat. Universităţile de stat fac parte şi ele din sistemul instituţiilor publice". Şeful CSM, Horaţius Dumbravă, a recunoscut, pentru „Adevărul", că a predat la universitatea condusă de rectorul Marian Liviu, dar, susţine el, asta s-ar fi întâmplat cu mai bine de zece ani în urmă: „În perioada 1999 -2000 am predat la «Petru Maior» şi am avut calitatea de preparator", susţine Dumbravă, contrazicându-şi propria Declaraţie de Avere, unde menţiona că a încasat venituri de la universitate în 2006.

Sesizându-i-se contradicţia, Dumbravă bate în retragere: „E o greşeală. Nu vreau să fac niciun comentariu pe această temă", pentru ca apoi să revină: „Eu unul nu l-am cunoscut personal pe domnul rector. De fapt, am făcut atunci o declaraţie de abţinere, dar colegii mi-au respins-o. În acest caz, pe lângă viciile de procedură, mai era şi faptul că Legea ANI nu exista la data comiterii faptelor", a conchis preşedintele CSM. Legea ANI îi contrazice însă pe magistraţi. 

"În acest caz, pe lângă viciile de procedură, mai era şi faptul că Legea ANI nu exista la data comiterii faptelor."
Horaţius Dumbravă
şeful CSM

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările