STUDIU Centrul Vechi al Capitalei, între bonuri fiscale date la cerere şi produse alternative pentru bolnavi

STUDIU Centrul Vechi al Capitalei, între bonuri fiscale date la cerere şi produse alternative pentru bolnavi

Studiul a fost făcut în Centrul Vechi al Capitalei FOTO Adevărul

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor de Strategiilor din România-InfoCons, în parteneriat cu Academia de Studii Economice (ASE), a realizat un studiu despre localurile din Centrul Vechi al Capitalei. În cadrul acestuia au fost incluse şi analizate 22 de unităţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Studiul face parte dintr-un proiect de monitorizare a produselor şi serviciilor comercializate pe piaţa românească, fiind realizat în Centrul Istoric al Capitalei. Cele mai căutate străzi pentru deschiderea de noi localuri sunt Smârdan, Lipscani şi Strada Franceză.

Bonul fiscal, opţiune sau obligaţie?

În cadrul studiului au fost identificate 22 de unităţi, fiind analizat modul în care se respectă drepturile consumatorilor, dar şi legislaţia în vigoare. În urma studiului a fost evidenţiat faptul că în 73 la sută dintre unităţile Horeca analizate nu se eliberează bon fiscal decât la cerere, iar în 27 la sută dintre cazuri a fost eliberat în mod automat, fără o solicitare ulterioară.

Cafeneaua Egipteană, Entourage, The Embassy, Hanul cu Tei, La Muse, Arcade Cafe şi  Curtea Berarilor se numără printre locurile în care se eliberează bon fiscal automat.

De asemenea, 63 la sută dintre unităţile analizate dispun de afişe obligatorii destinate consumatorilor. În cazul persoanelor care suferă de anumite boli, doar 59 la sută dintre localuri pun la dispoziţie produse alternative, precum zaharina.

Studiul face parte dintr-un proiect de monitorizare a produselor şi serviciilor comercializate pe piaţa românească, derulat de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România -  A.N.P.C.P.P.S.România – InfoCons în cadrul consortiului I.C.R.T. -  International Consumer Research&Testing pentru produse şi servicii la standarde europene, pentru ca alegerea cetăţeanului consumator să fie făcută în cunoştinţă de cauză.

Cercetarea a fost realizată de Facultatea de Marketing din cadrul ASE, în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor de Strategii din România- InfoCons.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Centrul Vechi din Bucureşti, spaţiu al veşnicelor schimbări: poveşti de prin hanurile comerţului de altădată şi idile în „inima distracţiei“ din Capitală

Antreprenor din Centrul Istoric: Oamenii cu bani mulţi nu mai vin în Centrul Vechi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: