Marian Munteanu: „Nu am colaborat cu Securitatea, ci am avut de suferit de pe urma ei“

Marian Munteanu: „Nu am colaborat cu Securitatea, ci am avut de suferit de pe urma ei“

Marian Munteanu neagă trecutul

Fostul lider al studenţilor din Piaţa Universităţii neagă faptul că a colaborat cu Securitatea, deşi CNSAS deţine angajamentul pe care acesta l-a semnat la 28 martie 1988.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ziarul „Adevărul“ a dezvăluit, în ediţia de miercuri, că Marian Teofan Dragoş Munteanu a semnat, la 28 martie 1988, un angajament cu fosta Securitate, primind numele conspirativ „Ioan“. Misiunea lui era de a-şi supraveghea un profesor, lector portughez bănuit de securişti că era spion, dar şi pe mai mulţi studenţi străini cu care Munteanu era coleg de facultate.
 
Un an mai târziu, la doar două luni după ce „pactul“ lui cu Securitatea se încheiase, Marian Munteanu, student în anul al II-lea la Filologie, a fost interogat de „săgeţile“ lui Ceauşescu cu privire la relaţia apropiată pe care el o avea cu cu filosoful Petre Ţuţea şi care erau opiniile bătrânului despre oameni şi fapte. De data aceasta, Munteanu, care nu mai era sursă a Securităţii, dă două declaraţii, în 12 şi 15 mai 1989, ambele atasate în dosarul „Ioan“ păstrat la CNSAS. 
 
În replică, Marian Munteanu, a trimis un punct de vedere ziarului „Adevărul“ în care spune că nu a colaborat cu Securitatea, ci dimpotrivă: a fost hărţuit şi interogat. 
 
Vă redăm integral punctul de vedere al lui Marian Munteanu: 
„În legătură cu articolul apărut astăzi în presă, în care sunt acuzat că aş fi colaborat cu Securitatea, aduc la cunoştinţa opiniei publice următoarele: 
 
1.  Nu am "colaborat" cu Securitatea ci dimpotrivă. În perioada 1984 - 1989 am fost urmărit, hărţuit, anchetat şi interogat în numeroase rânduri. În pofida ameninţărilor şi presiunilor, nu am semnat nici un angajament.  ”Documentul” vehiculat vreme de 26 de ani prin diferite publicaţii nu este semnat de mine, lucru care poate fi probat şi confirmat de instituţiile abilitate.
 
2.  În cursul anchetelor şi interogatoriilor la care am fost supus de către organele de urmărire şi de poliţie politică ale statului comunist, am dat sute de pagini de declaraţii, semnate şi asumate ca atare.  În aceste declaraţii nu am incriminat pe nimeni ci, dimpotrivă, am căutat modalităţi prin care să nu pun în pericol persoanele din anturajul meu (colegi, profesori, prieteni ai lui Petre Ţuţea etc). Reamintesc celor mai tineri că în acea perioadă orice acţiuni care ar fi putut fi interpretate ca ostile regimului comunist erau pasibile de pedepse cu ani grei de închisoare.
 
3.  Din anul 2004 am solicitat instituţiei abilitate, respectiv CNSAS, să se pronunţe cu privire la activitatea mea anticomunistă din perioada mai sus menţionată şi să clarifice acest aspect pentru a putea arăta opiniei publice adevărul.  Din motive pe care nu le cunosc, nu am primit încă nici un răspuns.  Am însă speranţa că CNSAS va analiza documentele ce mă privesc, atât din dosarul meu cât şi din dosarele conexe, şi sunt convins că va da verdictul corect, potrivit legii, şi anume că nu am colaborat cu Securitatea ci, dimpotrivă, am avut de suferit de pe urma Securităţii.
 
4.  Restul aspectelor privind atacurile orientate cu vădită rea credinţă împotriva mea, vor fi soluţionate de către instanţele competente.
 
5.  Cu privire la momentul ales de ziarul respectiv pentru lansarea acestui nou atac, consider că el este legat de activitatea depusă de mine, de organizare şi dezvoltare a Alianţei Noastre. Îi înştiinţez pe această cale pe toţi cei interesaţi că această activitate va continua, indiferent de campaniile de denigrare şi dezinformare care sunt sau vor mai fi lansate în continuare.
 
Cred că proiectul Alianţei este unul de viitor, util României şi cetăţenilor săi. Cei care îşi imaginează că prin asemenea atacuri mă pot opri, se înşală.
 
Voi face în continuare toate eforturile pentru a întări şi sprijini Alianţa Noastră.
 
Doamne, ajută!
 
Marian Munteanu
membru fondator, Alianţa Noastră“
 
Vă mai recomandăm:
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările