Imaginea haosului: Intersecţia blocată din Bucureşti în care nu se ţine cont de semafor. „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
semafor rosu bucuresti

Semaforul este doar un simplu element de decor într-o intersecţie aglomerată din Bucureşti. Nimeni nu ţine cont de culoarea semaforului, iar maşinile trec aproape toate pe roşu.

Imagini care amintesc de haosul din oraşele africane din anii 80-90 au fost surprinse într-o intersecţie din Bucureşti. Deşi semaforul indică roşu, maşinile trec una după cealaltă şi blochează intersecţia, iar niciun şofer nu pare îngrijorat. Poliţia este absentă nemotivată, iar haosul este total. Şi riscurile sunt pe măsură, însă acest lucru nu pare să deranjeze pe nimeni.

Imaginile au fost postate pe grupul de Facebook Trafic Tube şi au provocat numeroase comentarii. „Iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac” e mesajul scurt care însoţeşte clipul. „Ba ştiu ce fac şi o fac fără nicio jenă! Şi ăia de intră pe roşu în intersecţie şi o blochează mai rău şi cei ce deşi au maşini parcate pe sensul lor ei merg fix pe centrul străzii încât blochează şi circulaţia din sens invers cât şi bombardierii de depăşesc coloana că vor ei să fie primii la semafor! Tot ăstia sunt ăia de strigă vrem parcări, vrem trafic fluidizat în oraş, vrem autostrăzi, vrem semafoare inteligente”, a răspuns cineva indignat. 

„Dacă politia ar insista pe NU BLOCAŢI INTERSECŢIA şi ar da amenzi mari, în 2 luni circulaţia în Bucureşti nu ar mai fi asa un coşmar”, a scris altcineva. „În 2 minute aţi experimentat tot ce înseamnă trafic în Bucureşti”, a adăugat un alt internaut.

Vă mai recomandăm şi;

Momentul de coşmar în care o şoferiţă loveşte o femeie şi o târăşte mai mulţi metri. „S-a panicat şi a pierdut total controlul” VIDEO

Cum a încercat un român să senzibilizeze un judecător francez: „Am slăbit 26 de kilograme în puşcărie, sunt bolnav”

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite