Povestea moldovencei din Marea Britanie care ajută persoanele cu dizabilităţi din ţara sa natală: „Unii copii visează să nu existe scări“

Povestea moldovencei din Marea Britanie care ajută persoanele cu dizabilităţi din ţara sa natală: „Unii copii visează să nu
existe scări“

Victoria Dunford este determinată să ajute copiii cu dizabilităţi din Republica Moldova

Victoria Dunford (31 de ani) din Mihăileni, raionul Râşcani, locuieşte de patru ani în Marea Britanie. De acolo, printr-un ONG, ajută copiii cu dizabilităţi din Moldova.

Ştiri pe aceeaşi temă

A plecat în Marea Britanie în 2006, printr-un program de schimb de experienţă, la un an după ce a absolvit Facultatea de Chimie la Universitatea de Stat din Moldova. Acolo s-a căsătorit şi s-a stabilit pe Insula Wight, în sudul Marii Britanii. În 2009, a revenit în ţară ca să-şi îngrijească mama, care suferise o intervenţie chirurgicală la Bălţi.

„Eu stăteam lângă mămica, iar soţul nu rezista mai mult de cinci minute. Ieşea afară zicând că e groaznic şi că spitalele din Moldova arată mai rău decât cele din Regat de pe vremea războiului. Credeam că exagerează, însă în 2010, când am început să lucrez ca asistent medical în spitalul de pe Insula Wight, mi-am dat seama că avea perfectă dreptate“, îşi aminteşte Victoria Dunford.

N-a putut rămâne indiferentă şi a fondat o organizaţie cu numele MAD-Aid, care se descifrează ca Medical Aid Deliver (n.r. din engleză, Livrarea ajutorului medical), dar şi Make A Difference (n.r. Fă diferenţa). Din acest an, ONG-ul are un sediu şi în Republica Moldova, unde a fost înregistrat cu denumirea Moldova AID.

MESAJE EMOŢIONANTE DE LA CEI MICI

„La început, aveam dezbateri: să ajutăm bolnavi în stadiu terminal sau persoane cu dizabilităţi. Ne-am gândit că oamenii cu dizabilităţi, în special copiii, au nevoie de susţinere maximă. Un impuls a fost şi răspunsul primului băieţel care primise un scaun rulant de la noi: «Mulţumesc, voi putea vedea copacii de afară, până acum vedeam doar frunzele pe geam». Aceste cuvinte îmi vor rămâne mereu în gând“, îşi aduce aminte  activista.

Nu e singurul mesaj cutremurător pe care l-a auzit de la cei mici. „Un alt copil mi-a spus că visul lui e să nu existe scări. Noi visăm la maşini luxoase, servicii bine plătite etc, însă un lucru atât de simplu poate fi o dorinţă mare pentru un copil“, spune fondatoarea organizaţiei de caritate.

ONG-ul său a livrat echipament medical Centrului Mamei şi Copilului din Chişinău şi spitalului din oraşul Râşcani: paturi hidraulice, electromonitoare, monitoare pentru pediatrie, noptiere, seringi, pansamente, scutece pentru adulţi etc. De asemenea, a oferit ajutor umanitar şcolilor din Râşcani şi a adus în ţară zeci de scaune cu rotile. Printre cele mai recente acţiuni a fost o donaţie de 70 de cărucioare pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii din raioanele din nordul ţării.

Le recomand părinţilor să facă rampe pe scări, să nu se gândească la imaginea casei. Permiteţi-le copiilor să fie independenţi!
Victoria Dunford, preşedinta MAD-Aid

Adolescenţii se bucură de pachetele primite din Marea Britanie

LECŢIA BRITANICĂ

Nu este însă suficient, crede Victoria. „E nevoie de o schimbare de atitudine. Aceste persoane nu trebuie tratate cu milă, ele doar au nevoie de mai mult suport. Mai important decât medicamentele pe care le iau zilnic este un scop în viaţă care-i ajută să treacă peste durere, izolare şi greutăţi. Şi, desigur, trebuie creată infrastructura necesară“, subliniază filantroapa.

În această privinţă, avem multe de învăţat de la britanici. „În Anglia, copiii cu dizabilităţi frecventează şcoli generale, iar adulţii muncesc în rând cu ceilalţi, dar asta şi datorită faptului că există o infrastructură creată timp de mulţi ani. Este o ţară-model din acest punct de vedere“, explică moldoveanca. „În ultimele trei săptămâni am auzit des: «E ţintuit la pat, nu poate veni». Sunt răspunsurile unor asistenţi sociali. În Marea Britanie nu există oameni ţintuiţi la pat. Persoanele cu dizabilitate mentală şi fizică au unde merge, au o viaţă socială. Chiar şi la vârsta de 99 de ani sunt plimbaţi în scaunul cu rotile sau merg la o cafenea, cel puţin o dată pe săptămână“, adaugă Victoria Dunford.

Va deschide un centru în Râşcani

În acest an, MAD-Aid a semnat un parteneriat public-privat cu Primăria oraşului Râşcani pentru o clădire cu trei etaje, unde va crea un centru medico-social cu activităţi de zi pentru copiii cu dizabilităţi. „Aş vrea să colaborez cu alte ONG-uri şi cu ministerele de resort pentru a putea face fişa fiecărei persoane. Şi asta nu înseamnă doar numele, vârsta, localitatea şi gradul de invaliditate, ci o descriere după modelul european, care-i permite medicului să cunoască istoria unui pacient în câteva minute“, spune preşedinta organizaţiei, care speră să inaugureze centrul în anul 2015.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările