Preşedinţi a şapte state europene au felicitat-o pe Maia Sandu cu ocazia învestirii în funcţie

Preşedinţi a şapte state europene au felicitat-o pe Maia Sandu cu ocazia învestirii în funcţie

Preşedinţii Lituaniei, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Poloniei, României şi Slovaciei o felicită pe Maia Sandu cu ocazia învestirii în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Într-o scrisoare semnată de cei şapte şefi de state se spune că „Maia Sandu a primit un mandat puternic din partea cetăţenilor Republicii Moldova, care aşteaptă schimbări, o agendă de reformă mai ambiţioasă, democraţie şi legături mai strânse cu EU”, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedinţii îşi exprimă sprijinul deplin Maiei Sandu în eforturile sale de consolidare şi implementare a reformelor bazate pe valori democratice, libertăţi fundamentale şi regula legii.  „Suntem alături de preşedintele Maia Sandu în eforturile sale de a stabili un sistem democratic funcţional în Republica Moldova, care reflectă voinţa cetăţenilor Republicii Moldova. De asemenea, suntem gata să împărtăşim reforma noastră şi acea experienţă europeană de integrare, care ar putea contribui la prosperitatea şi bunăstarea Republica Moldova pe drumul său către Uniunea Europeană”, se arată în scrisoare.

Şefii de state şi-au exprimat sprijinul pentru independenţă, suveranitate şi integritate teritorială a Republicii Moldova şi calea europeană aleasă de cetăţenii ţării.

Scrisoarea a fost semnată de: Gitanas Nausėda, preşedintele Lituaniei; Kersti Kaljulaid, preşedintele Estoniei, Egils Levits, preşedintele Letoniei; Miloš Zeman, preşedintele Republicii Cehia; Andrzej Duda, preşedintele Poloniei; Klaus Iohannis, preşedintele României şi Zuzana Čaputová, preşedintele Republlicii Slovacia.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările