PAS s-a lansat în campania electorală pentru alegerile din 11 iulie

PAS s-a lansat în campania electorală pentru alegerile din 11 iulie

Partidul Acţiune şi Solidaritate s-a lansat în campania electorală pentru alegeri parlamentare anticipate din 11 iulie anul curent. Evenimentul a avut loc în scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” şi a reunit membri şi simpatizanţi ai partidului, inclusiv din raioane, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Candidaţii la funcţia de deputat din partea PAS promit să implementeze iniţiativele lansate de Maia Sandu în mai multe domenii. Aceştia au punctat reforma justiţiei, creşterea economică, majorarea salariilor, pensiilor, descentralizarea APL, modificarea legislaţiei pentru creşterea veniturilor la primării, oferirea medicamentelor compensate pentru persoane defavorizate, susţinerea mediului de afaceri, dar şi un program de susţinere a diasporei.

Liderul PAS, Igor Grosu, a menţionat că 15 deputaţi din partea PAS au realizat ceea ce a promis preşedintele ţării, Maia Sandu. „Trebuie să ne mobilizăm, să ne batem pe bune pentru orice sat şi cartier, ca oamenii să voteze pentru PAS”. Igor Grosu a îndemnat şi cetăţenii din diaspora să-şi dea votul pentru PAS la 11 iulie, pentru a „trimite hoţii la gunoi”.

Natalia Gavriliţa, vicepreşedinte PAS şi fost ministru al finanţelor, a subliniat că PAS lucrează pentru toţi cetăţenii. „Avem o şansă istorică de a vota în Parlament oameni integri, care să susţină iniţiativele Maiei Sandu. Cu un preşedinte, parlament şi un guvern care au aceleaşi valori, Republica Moldova are posibilitate să înregistreze creştere economică”, a spus Natalia Gavriliţa. PAS s-a lansat în campanie având un program ambiţios, care prevede construcţia drumurilor, a sistemelor de apă şi canalizare, de reabilitare a grădiniţelor, de construcţie a unor spitale moderne la Cahul şi Bălţi. Programul PAS mai prevede facilităţi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, dar şi proiecte care să îmbunătăţească eficienţa întreprinderilor de stat, a menţionat  Natalia Gavriliţa.

Sergiu Litvinenco, vicepreşedinte PAS, a adăugat că formaţiunea politică are o agenda ambiţioasă şi pentru sectorul justiţiei. „Trebuie să avem procurori curajoşi şi judecători independenţi, care să tragă la răspundere hoţii”, a spus Sergiu Litvinenco. PAS promite să modifice legislaţia, astfel ca averile hoţilor să fie întoarse statului şi cetăţenilor.

Cu sprijinul României şi al UE, Republica Moldova va putea implementa proiecte de dezvoltare în diverse domenii, a spus Mihai Popşoi, vicepreşedinte PAS. „Trebuie să avem relaţii bune şi cu Rusia, şi cu Ucraina, dar trebuie să se ţină cont de interesul naţional al Republicii Moldova”, a opinat Mihai Popşoi.

Liliana Nicolăescu-Onofrei, vicepreşedintă PAS, ex-ministră a educaţiei, a menţionat că pe lista partidului sunt 21 de pedagogi, dar şi studenţi. „Oamenii educaţi nu pot fi manipulaţi şi înjosiţi. Putem aduce în şcoli profesori bine pregătiţi, cu salarii mai mari, putem majora alocaţiile pentru tinerii specialişti”, a adăugat vicepreşdinta PAS.

Dan Perciun, candidat pe listele PAS, a precizat că partidul îşi propune să majoreze pensia minimă până la 2 mii de lei, să mărească salariile în sectorul bugetar, să compenseze integral medicamentele pentru cei mai vulnerabili oameni, să implementeze măsuri de susţinere a persoanelor cu dizabilităţi şi să ofere susţinere antreprenorilor care vor angaja persoane cu nevoi speciale.

Mihai Druţă, candidat PAS, a subliniat că echipa partidului a elaborat un proiect de lege privind repatrierea cetăţenilor moldoveni. Documentul prevede că oamenii îşi vor putea aduce acasă averea agonisită peste hotare (maşini, alte bunuri), fără ca să plătească taxe vamale.

Eugeniu Sinchevici, preşedinte al organizaţiei de tineret din cadrul PAS, a specificat că PAS va dezvolta proiecte, astfel încât toţi copiii să aibă acces la apă potabilă, iar tinerii antreprenori să fie susţinuţi din partea statului. „Vom lupta ca să alungăm hoţii, iar tinerii să revină acasă”, a conchis Eugeniu Sinchevici.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările