Nicu Popescu a discutat la Baku perspectivele unei cooperări mai intense în domeniul energiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicu Popescu, şeful MAE
Nicu Popescu, şeful MAE

Perspectivele unei cooperări mai intense în domeniul energiei, dar şi sporirea numărului de turişti şi proiecte comune în agricultură – au fost subiecte puse în discuţie la întrevederea viceprim-ministrului Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe şi integrării europene, cu preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, la Baku, transmite IPN.

„Am constatat că de la stabilirea relaţiilor diplomatice, acum 30 de ani, ţările noastre au dezvoltat relaţii politice excelente şi-au susţinut reciproc suveranitatea şi integritatea teritorială în graniţele recunoscute pe plan internaţional şi au cooperat coordonat în cadru regional şi multilateral”, declarat şeful diplomaţiei Republicii Moldova, citat într-un comunicat de presă.
 
În cadrul întrevederii, s-a discutat despre posibilităţile de a dezvolta şi aprofunda cooperarea deja existentă, dar şi despre dezvoltarea interacţiunilor în noi domenii de conlucrare, cu accent pe cooperarea economică, atragerea investiţiilor. Un subiect l-a constituit avansarea dialogului politic la nivel înalt.

Vicepremierul Nicu Popescu i-a adresat şefului statului azer invitaţia din partea preşedintelui Maia Sandu de a efectua o vizită în Republica Moldova, ultima întrevedere a liderilor celor două ţări fiind în luna decembrie anul trecut, la Bruxelles, cu prilejul participării la Summit-ul Parteneriatului Estic.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite