Moldova: ruşii se leapădă de Voronin

Moldova: ruşii se leapădă  de Voronin

Vladimir Voronin

Mulţi ruşi şi ucraineni din Republica Moldova par a se orienta spre Partidul Liberal Democrat condus de premierul Vlad Filat, la alegerile parlamentare ce vor avea loc azi.


Potrivit sondajului realizat de CBS-AXA, doar 60 la sută din ruşi intenţionează să-şi dea votul pentru Partidul Comuniştilor (PCRM) la alegerile legislative de azi - o scădere consistentă faţă de cele 83 la sută din intenţiile de vot, exprimate în cadrul exit-poll-ului realizat în timpul alegerilor din 29 iulie trecut.  Rezultate similare au fost înregistrate şi în cazul intenţiilor de vot ale ucrainenilor, găgăuzilor şi bulgarilor. Potrivit recensământului din 2004, moldovenii reprezintă 76,2%, ucrainenii - 8,3%, ruşii - 5,9%, găgăuzii - 4,4%, iar bulgarii -1,9%  din populaţia totală de 3.938.579 de locuitori ai Republicii Moldova.

Potrivit lui Ion Jigău, directorul „CBS-AXA“, Partidul Comuniştilor a pierdut o parte din simpatizanţi în favoarea Partidului Liberal Democrat din Moldova, care a câştigat în imagine datorită bunei gestionări a situaţiilor de urgenţă declanşate de inundaţiile din vara aceasta şi oferirea de îndemnizaţii categoriilor sociale vulnerabile. „Mulţi reprezentanţi ai minorităţilor etnice pun pe seama comuniştilor criza constituţională în care se află Republica Moldova“, a declarat pentru „Adevărul“ Ion Jigău.

Ostil unui mesaj proeuropean

„Un factor decisiv în schimbarea tendinţei de exprimare a votului etnic l-a avut apariţia unor noi televiziuni în Republica Moldova, precum şi reformarea televiziunii publice, fapt care a permis exprimarea liberă şi difuzarea în spaţiul public şi a altor idei decât cele exprimate de liderii PCRM”, a declarat pentru „Adevărul“ comentatorul politic Anatol Ţăranu. Analistul crede că Alianţa pentru Integrarea Europeană (AIE, la guvernare) nu a întreprins suficiente eforturi pentru ca mesajul său electoral să fie receptat de către electoratul alolingv (care nu vorbeşte româna), care de altfel este ostil unui mesaj proeuropean.

Reprezentanţii minorităţilor etnice se arată însă sceptici în privinţa rezultatelor sondajului. „Nu cred că s-a micşorat numărul ruşilor care vor vota pentru PCRM. Ne identificăm cu acest partid pe care îl asociem cu patria istorică”, spune Ludmila Lascionova, preşedintele comunităţii ruse din Republica Moldova.

Olga Goncearova, preşedintele organizaţiei nonguvernamentale „Adunarea Popoarelor din Moldova“, crede că Partidul Comuniştilor pierde din sprijinul de care beneficia în trecut din partea minorităţilor etnice din cauza faptului că există  noi partide, conduse de foşti membri ai PCRM, ca de exemplu Partidul Democrat, care le-ar exprima interesele. „AIE nu apără drepturile minorităţilor etnice. Decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu privind declararea zilei de 28 iunie zi a ocupaţiei sovietice a scandalizat opinia publică”, susţine Goncearova.
La ultimele alegeri parlamentare din 29 iulie 2009, Partidul Comuniştilor a acumulat 44.69% din voturi.

Promisiunile principalelor partide

Salarii şi pensii mai mari, dezvoltarea economiei, atragerea de investiţii, lupta cu corupţia, reformarea justiţiei - acestea sunt principalele elemente din programele electorale ale principalelor patru partide, cu şanse reale de a accede în viitorul Parlament.

Sub sloganul electoral „Moldova alege victoria!“, Partidul Comuniştilor a promis să majoreze de opt ori volumul de investiţii, să crească pensiile cu cel puţin 17% pe an, să mărească salariul mediu, să asigure, până în 2015, gratuit, dreptul la învăţământ. Comuniştii au promis şi să „dezvolte“ identitatea naţională şi să adere la proiectele integraţioniste din cadrul CSI.

Tinerii şi pensionarii,  cei mai curtaţi

Liberal-democraţii premierului Filat au decis să meargă cu sloganul „Moldova fără sărăcie“.  Intenţionează să scape de sărăcie prin crearea a peste 100.000 de locuri de muncă, prin aducerea unor investiţii europene în valoare de 2,6 miliarde de dolari în următorii trei ani, prin eliminarea obligativităţii vizelor pentru UE, prin credite avantajoase pentru procurarea de locuinţe pentru tineri.

O altă promisiune a fost şi anularea imunităţii pentru toţi deputaţii şi judecătorii. Partidul Democrat al lui Marian Lupu a promis să crească pensiile cu cel puţin 25% pe an, să ofere granturi de 6.200 de euro pentru susţinerea tinerilor întreprinzători, să reducă taxele la toate produsele de bază, să reformeze justiţia şi să elimine corupţia. Sloganul a fost „Pentru Moldova! Pentru tine!“.

Şi promisiunile Partidului Liberal (condus de actualul preşedinte interimar) sunt la fel de generoase. Liberalii doresc o creştere economică anuală de 7-10%, dublarea în următorii patru ani a salariului mediu pe economie. De asemenea, vor să adopte o nouă Constituţie şi să consfinţească româna ca limbă oficială. Promit  şi eliminarea tuturor consecinţelor regimului comunist - doctrina, ideologia şi simbolistica totalitară, intenţionând în schimb să aducă Republica Moldova în interiorul Uniunii Europene şi al NATO.

Moldovenii din Timişoara votează pentru schimbare: "Oamenii din Moldova s-au obişnuit cu răul"

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: