
Ministrul Justiţiei în exerciţiu, Fadei Nagacevschi, susţine că preşedintele Maia Sandu va încălca Legea Supremă dacă nu va desemna un candidat la funcţia de prim-ministru, după ce Republica Moldova a rămas fără Guvern, odată cu demisia premierului Ion Chicu, pe 23 decembrie 2020.
„Din punct de vedere tehnic, eu sunt convins că este vorba despre încălcarea jurământului în cazul în care nu se porneşte o asemenea procedură (de desemnare a premierului). Nu vreau să intru în dezbateri politice, eu mă bazez pe Constituţie şi hotărârile Curţii Constituţionale care stabilesc obligativitatea înaintării candidaturii”, a declarat Fadei Nagacevschi la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8.
Deputatul PAS Sergiu Litvinenco spune deschis că preşedintele Maia Sandu încă nu a înaintat un candidat la funcţia de prim-ministru deoarece acel candidat ar putea primi votul de încredere al Parlamentului, prin urmare Parlamentul nu va mai putea fi dizolvat şi, respectiv, nu se vor organiza alegeri parlamentare anticipate, aşa cum a promis Maia Sandu în campania electorală.
Reprezentanţii PAS insistă pe ideea că Maia Sandu are dreptul să nu desemneze un candidat la funcţia de premier, iar în aşa fel vor fi provocate alegeri parlamentare anticipate.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: