Maia Sandu, discuţie cu ambasadorii UE pe tema situaţiei tensionate din regiune: Viaţa şi siguranţa cetăţenilor sunt prioritare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu

Situaţia tensionată din regiune, posibilele evoluţii ale crizei şi măsurile întreprinse de autorităţi pentru a diminua riscurile unor eventuale acţiuni militare în Ucraina au fost discutate în cadrul unei întrevederi dintre preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ambasadorii ţărilor-membre ale Uniunii Europene, acreditaţi la Chişinău.

Întrevederea a avut loc în format online, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al Preşedinţiei de la Chişinău  

Şefa statului a menţionat că prioritare sunt viaţa şi siguranţa cetăţenilor, dar şi că Republica Moldova rămâne solidară cu ţara vecină.

În cadrul discuţiei au fost abordate şi problemele curente cu care se confruntă Republica Moldova - criza energetică şi cea pandemică, implicit situaţia din sectorul economic şi creşterea preţurilor.

Preşedinta Maia Sandu a subliniat că una dintre preocupările majore ale autorităţilor e să găsească soluţii prin care să ajute oamenii aflaţi în dificultate. Totodată, şefa statului a reafirmat determinarea echipei de la guvernare de a continua reformele pornite, în special în domeniul economic şi cel al justiţiei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite